Inspectoratul de Poliție Județean Galați a anunțat că marți „a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și o unitate medicală din municipiul Galați au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.”
După sesizare, au fost desfășurate verificări. Din primele date obținute de polițiști, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală, a transmis miercuri dimineață IPJ Galați.
Și IPJ Caraș-Severin a anunțat că marți, pe adresa oficială de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și a unor unități școlare din județ a fost transmis un mesaj cu caracter de amenințare la adresa școlilor.
„Structurile competente desfășoară în continuare verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației”, au precizat polițiștii din Caraș-Severin.
Zeci de amenințări pe adrese de e-mail au fost trimise duminică și luni. Acestea au vizat în principal școli din București și din județul Mureș, dar și unități medicale din Prahova, Cluj și Brașov.
Articolul Noi e-mailuri cu amenințări pentru instituții de învățământ și unități medicale din România. Ancheta poliției este în desfășurare apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
