În septembrie, Putin a propus menţinerea voluntară, pentru un an, a restricţiilor privind armele nucleare strategice desfăşurate, prevăzute de Tratatul New START, ultimul acord de control al armelor dintre Rusia şi Statele Unite, care urmează să expire la 5 februarie 2026, potrivit Reuters.
Întrebat despre această propunere, Trump le-a declarat jurnaliştilor duminică că „mi se pare o idee bună”.
„Desigur, salutăm o asemenea declaraţie”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Considerăm că aceasta oferă deja motive de optimism, sugerând că Statele Unite vor susţine această iniţiativă a preşedintelui Putin”.
Rusia şi Statele Unite sunt, de departe, cele mai mari puteri nucleare, deţinând aproximativ 87% din totalul arsenalului nuclear mondial – suficient pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Potrivit Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, Rusia are un total de 5.459 de focoase nucleare, iar Statele Unite 5.177.
Articolul Rusia salută declaraţia lui Trump privind oferta lui Putin de a menţine limitele nucleare apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
