Prefectura Neamț a anunțat vineri că leziunile identificate sunt compatibile cu un atac al unui animal sălbatic, cel mai probabil urs, iar analizele de specialitate urmează să confirme natura exactă a incidentului.
Autoritățile locale vor întocmi documentația necesară pentru obținerea autorizației de identificare și extragere a exemplarului de urs suspectat că a provocat tragedia.
„Instituția Prefectului este în contact permanent cu autoritățile locale și cu structurile Ministerului Afacerilor Interne implicate în gestionarea situației, urmărind aplicarea tuturor măsurilor legale pentru siguranța cetățenilor”, a transmis prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, care a solicitat o informare completă din partea instituțiilor competente.
Incidentul a avut loc joi. Fiul victimei a descoperit trupul neînsuflețit al tatălui său în apropierea locuinței din Bicaz Chei și a alertat autoritățile prin 112.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.
Articolul Autoritățile din Neamț caută un urs care a omorât un bărbat de 88 de ani din comuna Bicaz Chei apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
