Grupul, care se întorcea în Sri Lanka după o vacanţă de patru zile în capitala thailandeză, ascunsese drogul în bagaje, a declarat un purtător de cuvânt al vamei din Sri Lanka.
„Fiecare călugăr transporta aproximativ cinci kilograme de narcotice ascunse în compartimente false în bagaje”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Călugării – în mare parte tineri studenţi din temple din Sri Lanka, a căror vacanţă a fost sponsorizată de un om de afaceri – au fost predaţi poliţiei şi urmau să fie aduşi în faţa unui magistrat mai târziu duminică.
Ofiţerii vamali au menţionat că a fost cea mai mare captură de kush realizată vreodată pe principalul aeroport internaţional din ţara din Asia de Sud.
Anul trecut, o britanică în vârstă de 21 de ani a fost arestată cu 46 de kilograme de droguri pe acelaşi aeroport. Şi ea călătorea de la Bangkok la Colombo.
