Președintele Libanului, Joseph Aoun, a transmis luni că încetarea focului este o condiție esențială pentru reluarea negocierilor cu Israelul, avertizând totodată că Beirutul nu va accepta un acord „umilitor” și respingând implicarea țării în conflicte care servesc interese externe.
Mesajul liderului libanez transmis luni pe rețeaua X apare în plin proces de negocieri mediate de Statele Unite, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Liban, într-un moment în care un armistițiu fragil încearcă să deschidă calea către discuții mai ample.
Joseph Aoun a precizat că autoritățile libaneze au transmis încă de la început poziția lor fermă: orice proces de negociere trebuie precedat de o încetare a focului. Potrivit acestuia, acest principiu a fost reiterat inclusiv în întâlnirile la nivel de ambasadori din aprilie și reflectat în comunicările oficiale ale părții americane.
„Încetarea focului este un prim pas necesar pentru orice negocieri ulterioare”, a spus președintele Libanului, subliniind că aceasta reprezintă poziția oficială a statului și că orice alte interpretări sau declarații nu angajează instituțiile de la Beirut.
În același timp, el a respins criticile venite din interior, în special acuzațiile potrivit cărora deschiderea către negocieri ar reprezenta o formă de capitulare. El a pus sub semnul întrebării coerența acestor reproșuri, sugerând că deciziile anterioare de intrare în conflict nu au fost nici ele rezultatul unui consens național.
Unii ne cer consens înainte de negocieri. Întreb: când ați decis să mergeți la război, ați avut acest consens?
Declarațiile sale au fost publicate la scurt timp după ce liderul Hezbollah, Naim Qassem, a emis un comunicat în care a reiterat că gruparea nu va renunța la arme și a calificat negocierile cu Israelul drept un „păcat grav”, susținând totodată că unii din Liban „câștigă avantaje pe seama distrugerii” țării.
Mesajul său a devenit și mai dur în momentul în care a abordat tema implicării Libanului în conflicte regionale. Președintele a sugerat că țara sa a fost atrasă în confruntări care nu îi aparțin direct, făcând referire la războaie purtate în sprijinul altor actori din regiune.
„Până când vor continua locuitorii din sud să plătească prețul războaielor altora pe teritoriul nostru?”, a declarat acesta, adăugând că Libanul nu poate susține conflicte care nu servesc interesele naționale.
În acest context, Aoun a respins categoric ideea că inițierea negocierilor ar putea fi interpretată drept trădare, întorcând acuzația împotriva celor care, în opinia sa, au împins țara în războaie pentru interese externe. „Nu ceea ce facem noi este trădare; trădare este să duci țara la război pentru interese străine”, a spus el.
Președintele libanez a subliniat că obiectivul său este clar: scoaterea Libanului din starea de conflict și ajungerea la o soluție stabilă, comparabilă cu un acord de armistițiu, fără a compromite însă demnitatea statului.
„Datoria mea este să îmi asum responsabilitatea pentru decizia mea și să îmi conduc țara pe calea salvării, în cadrul principiilor pe care le-am afirmat, iar obiectivul meu este să ajungem la încetarea stării de război cu Israelul, similar unui acord de armistițiu. A fost acordul de armistițiu o umilință? Nu voi accepta să ajungem la un acord umilitor”, a conchis Joseph Aoun.
Citește și Armata israeliană a emis ordin de evacuare pentru locuitorii a şapte sate din sudul Libanului
