Un român de 47 de ani stabilit în Germania a fost arestat preventiv în Timiș, după ce ar fi cheltuit toții banii proveniți din vânzarea unei case pe canabis care urma să fie vândut în România. Un alt bărbat, de 50 de ani, care a luat și el parte la tranzacție, este, de asemenea, în arest.
Potrivit Timiș Online, operațiunea poliției s-a desfășurat pe 23 și 24 aprilie. Cei doi bărbați au realizat o tranzacție ilegală cu droguri de risc, mai exact 13 kilograme de canabis vândute pentru 30.000 de euro.
Bărbatul de 47 de ani, cetățean român stabilit în Germania, a plătit 20.000 de euro pentru droguri, bani proveniţi în urma vânzării unei locuinţe în Timiș. Drogurile urmau să fie vândute în Romania și pentru asta a luat legătura cu bărbatul de 50 de ani.
FOTO: Poliția Română
Acesta a fost prins în flagrant având asupra lui banii obținuți din vânzarea drogurilor.
Marfa era formată din 13 kilograme de canabis, ambalate în 13 pungi, iar valoarea tranzacției era de 30.000 de euro, potrivit sursei citate.
Ambii bărbați, dintre care unul recidivist, au fost reținuți de procurorii DIICOT și, pe 25 aprilie, Tribunalul Timiș a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
