Un bărbat înarmat a deschis marţi focul în două locuri din capitala Greciei, Atena, rănind cel puţin patru persoane, relatează agenţia de presă ANA, citată de Agerpres.
În cursul dimineţii, bărbatul, în vârstă de 89 de ani, a intrat în birourile Fondului Naţional de Securitate Socială (EFKA), din cartierul Kerameikos din Atena, şi a deschis focul, rănind un angajat în picior. Victima a fost transportată imediat la spital.
Ulterior, bărbatul a pătruns la parterul Curţii de Apel, situată în cartierul central Ampelokipi, şi a deschis şi aici focul, rănind uşor trei femei.
Apoi a abandonat arma la faţa locului şi a fugit din nou. Poliţia a lansat o operaţiune de amploare pentru a-l localiza şi aresta.
Conform primelor informaţii, bărbatul – un cunoscut colecţionar de fier vechi din zona Votanikos – ar suferi de probleme de sănătate mintală şi fusese internat anterior într-o clinică de psihiatrie.
Editor : A.P.
