Șeful statului va avea o nouă discuție cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, de la ora 13:00, pentru a încerca să deblocheze Legea Salarizării. Dacă nu va exista un acord nici de această dată, legea nu va fi adoptată la timp pentru a respecta jalonul din PNRR, spun liderii politici deja, iar România va pierde 770 de milioane de euro.
Legea Salarizării pare deja o reformă imposibil de îndeplinit. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spunea luni seară că i se pare foarte greu, dacă nu spre imposibil, să mai poată veni zilele acestea cu o formă a legii care să fie acceptată de liderii politici.
„Mi se pare foarte greu, dacă nu spre imposibil, ca acum să mai putem să venim până mâine, până poimâine, cu o formă a legii care să ducă la aprobarea acestei legi şi în Senat, care să treacă şi peste cele 24-48 de ore de posibile contestări la Curtea Constituţională şi dacă se trece şi de acest lucru să ajungă să fie promulgate. Sunt nişte termene aproape imposibil de îndeplinit” a declarat Grindeanu.
Nici ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, nu a fost mai optimist. Într-o intervenție la Digi24, marți dimineață, acesta a transmis că dacă nu se va ajunge astăzi la un acord, după discuțiile de la Cotroceni, atunci România nu va îndeplini jalonul din PNRR în valoare de 770 de milioane de euro.
„În mod evident, este al 12-lea ceas. Dacă astăzi nu o să avem un acord politic, nu mai este timp să adopți și să promulgi această lege. Asta înseamnă că responsabilitatea directă va fi a partidelor care s-au opus sau au avut rezerve și lucrul ăsta trebuie să-l țină minte toți cei din administrația publică care fie s-au lăsat mințiți. Acuma partidele încearcă să evite o responsabilitate”, a declarat ministrul
Lucrurile s-au complicat și în urma discuțiilor purtate cu oficialii europeni. Comisia Europeană a cerut Guvernului să adopte măsuri pentru compensarea impactului financiar al noii legi a salarizării, dacă impactul bugetar va fi de 12 miliarde de lei, față de 8 miliarde de lei cât fusese promisiunea inițială.
Una dintre măsurile propuse vizează menținerea contribuţiei CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei și după data de 31 decembrie 2027, când urmează să expire.
Citește și:
Editor : A.G.
