Parlamentul European a adoptat marți primele reguli comune la nivelul Uniunii Europene pentru creșterea, comercializarea și protecția câinilor și pisicilor, într-un demers care vizează combaterea abuzurilor și a comerțului ilegal cu animale de companie.
Proiectul a fost votat cu o largă majoritate: 558 de voturi „pentru”, 35 „împotrivă” și 52 de abțineri, și introduce, pentru prima dată, obligații clare privind identificarea și trasabilitatea animalelor în toate statele membre.
Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea obligativității microcipării și înregistrării tuturor câinilor și pisicilor în baze de date naționale care vor putea comunica între ele la nivel european.
Pentru crescători, vânzători și adăposturi, aceste reguli vor deveni obligatorii în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a legislației. În cazul proprietarilor obișnuiți, care nu vând animale, termenele sunt mai lungi: zece ani pentru câini și 15 ani pentru pisici.
Legea aduce și restricții stricte în ceea ce privește reproducerea animalelor. Vor fi interzise împerecherile între rude apropiate, dar și selecția pentru trăsături extreme care pot afecta sănătatea.
De asemenea, sunt eliminate practici considerate abuzive, precum mutilările făcute pentru concursuri sau expoziții, folosirea zgărzilor agresive sau ținerea animalelor legate permanent, în afara cazurilor medicale.
Importurile și vânzările online, mai bine controlate
Noile reguli încearcă să acopere și o zonă considerată vulnerabilă până acum: importul de animale din afara Uniunii Europene și comerțul online.
Animalele aduse în UE pentru vânzare vor trebui identificate cu microcip înainte de intrare și ulterior înregistrate în sistemele naționale. În același timp, proprietarii care călătoresc cu animale vor avea obligația de a le înregistra în prealabil, cu cel puțin cinci zile înainte de sosire.
„Mesajul nostru este clar: un animal de companie este un membru al familiei, nu un obiect sau o jucărie. În sfârșit, avem norme mai stricte privind reproducția și trasabilitatea, care ne vor ajuta să luptăm împotriva celor care văd animalele ca pe un mijloc de a obține un profit rapid”, a declarat Veronika Vrecionová, raportoarea proiectului.
Decizia vine într-un context în care tot mai mulți europeni dețin animale de companie, iar piața a crescut rapid în ultimii ani.
Potrivit News.ro, aproximativ 44% dintre cetățenii UE au un animal de companie, iar majoritatea consideră că acestea ar trebui mai bine protejate.
Comerțul cu câini și pisici este estimat la peste un miliard de euro anual, iar o mare parte din achiziții se face online, unde controalele sunt mai greu de aplicat.
Pentru a deveni aplicabile, noile reguli trebuie aprobate și de Consiliul Uniunii Europene.
Editor : A.D.
