După mai bine de un an de discuții și tatonări, Apple și Intel au ajuns la un acord preliminar conform căruia Intel va produce (din nou) procesoare pentru dispozitivele Apple, conform The Wall Street Journal.
De această dată însă, Intel ar urma să fabrice respectivele cipuri pe baza planurilor furnizate de Apple, precum o face și TSMC în prezent. Zvonurile anterioare privind negocierile dintre Intel și Apple sugerau că Intel ar putea produce unele dintre procesoarele din gamele inferioare utilizate în dispozitivele Apple, cum ar fi cipurile de bază din seria M, folosite în anumite modele tablete iPad și computere Mac.
Neînțelegerile din trecute par să fie date uitării
Înainte ca Apple să adopte procesoarele de fabricație proprie, folosea cipuri x86 proiectate de Intel pentru Mac-urile sale, compania condusă de Tim Cook fiind nevoită să facă față unor întârzieri continue în livrarea acestor procesoare. Apple proiectează acum propriile cipuri bazate pe arhitectura Arm, fabricate momentan în fabricile TSMC, ceea ce îi permite să ofere actualizări într-un ritm mai regulat.
În schimb, Intel își produce propriile cipuri, dar are și capacitatea de a fabrica cipuri și pentru alte companii. Apple nu a luat în considerare Intel ca furnizor până acum, deoarece producătorul de procesoare rămăsese în urma concurenței, precum TSMC și Samsung, și din cauza istoriei recente dintre cele două companii. Totuși, Intel l-a înlocuit anul trecut pe CEO-ul Pat Gelsinger cu Lip-Bu Tan, iar Tan a condus eforturile de revitalizare a activității de producție de cipuri a companiei.
Tan s-a concentrat pe cel mai avansat proces de fabricare al Intel, 14A, care va intra în producție în 2028. Intel a căutat clienți pentru nodul său 14A de 1,4 nm. Intel folosește, de asemenea, procesul 18A pentru a construi cipuri pe un nod de 1,8 nm, alături de cipuri construite pe noduri de proces mai vechi.
Apple dorește să-și diversifice lanțul de aprovizionare
Apple a lucrat la diversificarea lanțului său de aprovizionare, deoarece Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) este în prezent singurul său producător de cipuri. În cadrul ultimei conferințe privind rezultatele financiare ale Apple, CEO-ul Tim Cook a declarat că disponibilitatea modelelor iPhone 17 a fost limitată pe parcursul ultimului trimestru, deoarece Apple nu a putut obține suficiente cipuri A19 și A19 Pro de la TSMC.
TSMC este unul dintre cei mai mari producători de cipuri din lume și, pe lângă comenzile de la Apple, mai lucrează și pentru alte companii, precum NVIDIA. Odată cu boom-ul AI și cererea uriașă de servere AI, TSMC are o capacitate mai limitată pentru cipurile destinate dispozitivelor de consum, iar Apple are mai puțină influență pentru a convinge compania taiwaneză să îi prioritizeze cipurile.
Sursa: Mac Rumors
