În cea de-a 81-a zi a conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump a afirmat marți, că se afla „la o oră distanță de a lovi Iranul”, înainte de a retracta, acordând Teheranului un termen de „două, trei zile” pentru ca negocierile să înregistreze progrese, relatează BFM TV.
Răspunzând la întrebările jurnaliștilor pe șantierul sălii de bal de la Casa Albă, Donald Trump a explicat că „totul era pregătit pentru ca eu să dau ordinul”. El spune că „nu a decis încă” să ordone noi lovituri împotriva Iranului.
Trump a spus că navele militare erau încărcate cu rachete și alte arme și gata de acțiune.
El a insistat asupra faptului că armata americană ar putea fi nevoită să lanseze „o altă lovitură puternică” asupra Iranului, în timp ce încearcă să negocieze un acord de pace pentru a pune capăt războiului.
Trump a reiterat că partenerii din Golf sunt cei care „i-au cerut” să nu atace Iranul, pentru a da prioritate căii diplomatice.
El a afirmat că Teheranul mai are „două, trei zile” înainte ca Statele Unite să reia atacurile, menționând apoi „poate vineri, sâmbătă, duminică” sau chiar „până la începutul săptămânii viitoare”.
Președintele SUA afirmă că Iranul „imploră să încheie un acord”
Trump a mai spus că forțele americane ar putea fi nevoite să lovească din nou Iranul, dacă nu se ajunge la un acord, iar Teheranul „imploră să încheie un acord”.
„Păi, adică, spun două sau trei zile, poate vineri, sâmbătă, duminică, ceva, poate la începutul săptămânii viitoare, o perioadă limitată de timp, pentru că nu putem să-i lăsăm să aibă o nouă armă nucleară”, a spus Trump.
În fața jurnaliștilor, Trump a afirmat că președintele chinez Xi Jinping i-a făcut o „promisiune frumoasă”, aceea de a „nu trimite nicio armă” în Iran.
„Îl cred pe cuvânt. Îi mulțumesc pentru asta”, adaugă președintele Statelor Unite, care s-a deplasat săptămâna trecută în China pentru o vizită de stat.
Luna trecută, Beijingul a respins ceea ce a numit „informații nefondate” potrivit cărora China ar fi avut intenția de a trimite arme în Iran.
Editor : M.C
