La doar câteva ore după ce forțele speciale americane l-au capturat pe dictatorul Venezuelei, Nicolas Maduro, la Caracas, Donald Trump a amenințat că următoarea țintă este Cuba. De atunci, insula, care era deja afectată de sancțiuni și lipsa reformelor economice, a pierdut și petrolul venezuelean pe care îl importa la un preț avantajos. Blocada impusă de SUA a împins economia Cubei aproape de marginea prăpastiei, iar, acum, Havana are o singură opțiune prin care ar putea evita intervenția militară și colapsul umanitar: un acord cu Washingtonul pe care Trump să îl poată prezenta ca pe o victorie pentru administrația sa, se arată într-o analiză Foreign Affairs.
Aceasta nu este doar o poveste despre alegerile făcute de Washington. Timp de mai multe decenii, guvernul de la Havana s-a bazat pe represiune pe plan intern și pe susținerea venită din partea unor țări mai puternice pe plan extern, în loc să se concentreze pe transformarea politică și economică a țării.
Oficialii din Cuba susțin de mult timp că negocierile desfășurate sub presiunea pusă de Statele Unite sunt incompatibile cu suveranitatea, însă, având în vedere imprevizibilitatea actualei administrații de la Washington, sarcina de a evita o catastrofă îi revine acum Havanei.
Cât timp liderii cubanezi tratează criza drept o chestiune ce ține de apărarea demnității revoluționare, în loc de asigurarea supraviețuirii țării, riscul ca ceea ce va urma să fie mult mai rău va continua să crească.
Din momentul în care s-a aflat despre prinderea lui Maduro, administrația Trump a transmis două mesaje contrastante despre ce va urma să se întâmple în Cuba.
Unii oficiali americani au spus pentru Wall Street Journal că fac eforturi pentru a obține schimbarea regimului de la Havana până la finalul anului 2026. Alți diplomați au vorbit, însă, cu diverse figuri importante din comunitățile de cubanezi de la Miami și din Spania despre găsirea unei așa numite „Delcy a Cubei”, referindu-se la Delcy Rodriguez, vicepreședinta Venezuelei din mandatul lui Maduro, care a preluat acum conducerea țării.
Cuba nu trebuie „să schimbe totul deodată”, a remarcat și secretarul de stat american Marco Rubio, în luna februarie.
Vechea strategie a Cubei pentru a ține piept Statelor Unite nu mai funcționează
Cuba a oferit puține concesii pentru a-i îmbuna pe americani: a acceptat să elibereze câțiva prizonieri politici, a emis un decret de grațiere care include alți 2.000 de deținuți de rând și s-a angajat să le permită cubanezilor din SUA să investească în economia țării.
Strategia Havanei era să reziste până la alegerile din SUA din luna noiembrie, în așteptarea unui rezultat care să indice că votanții americani resping clar campaniile militare lansate de Trump, iar Casa Albă va fi nevoită să accepte micile concesii oferite de oficialii cubanezi sau, pur și simplu, să își îndrepte atenția înspre alte probleme.
Însă, în loc să își piardă concentrarea, administrația Trump pare că și-a pierdut răbdarea. Washingtonul a impus între timp sancțiuni secundare contra companiilor străine care fac afaceri cu întreprinderile de stat din Cuba în sectoare strategice, precum minerit, energie și finanțe.
Vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Havana, la doar o zi după ce ministrul cubanez al energiei a spus că insula nu mai are rezerve de petrol, le-a trimis un mesaj clar șefilor serviciilor de informații din Cuba: Washingtonul este dispus să negocieze un acord, dar timpul este limitat, iar amenințările lui Trump privind ocuparea insulei ar trebui tratate cu seriozitate.
Havana trebuie să introducă reforme, să elibereze toți prizonierii politici și – cel mai important pentru CIA – să rupă legăturile de securitate cu Rusia și China, inclusiv prin închiderea stațiilor de ascultare de pe teritoriul Cubei. În caz contrar, consecințele pentru Havana ar putea fi extrem de grave.
În cazul Cubei, opoziția față de SUA reprezintă o formă lentă de sinucidere
Conducerea Cubei nu este un monolit, ci este formată din cel puțin patru centre de putere care se suprapun: familia Castro, care continuă să fie influentă, și cercul ei de apropiați, conglomeratul militar-economic Grupo de Administracion Empresarial (GAESA), care controlează aproximativ 40% din GDP-ul țării, serviciile de securitate și informații și Partidul Comunist și birocrația de stat.
GAESA vrea să își păstreze poziția economică dominantă, care ar fi pusă în pericol dacă economia Cubei ar fi deschisă cu adevărat investițiilor din sectorul privat. Serviciile de securitate vor să păstreze legăturile apropiate cu Beijing și Moscova.
Aparatul de partid se teme de o adevărată deschidere politică, pentru că ar pune și mai mult sub semnul întrebării legitimitatea sa pe plan intern, acolo unde se confruntă deja cu o criză.
Iar Raul Castro, care are aproape 95 de ani, consideră că orice acord prin care el ar pierde toată influența politică pe care încă o mai deține drept o amenințare existențială la adresa planurilor sale de la finalul vieții și a proiectului revoluționar pe care el și fratele său mai mare, Fidel, l-au susținut.
În cazul Cubei, opoziția față de SUA reprezintă o formă lentă de sinucidere: fiecare lună de criză epuizează și mai mult rezervele, infrastructura și răbdarea populației – resurse de care orice guvern cubanez are nevoie pentru a conduce țara.
În realitate, un acord pe care Havana l-ar putea accepta s-a conturat deja de luni de zile.
Ruperea relațiilor Cubei cu Rusia și China la nivelul serviciilor de securitate și informații, un obiectiv major pentru SUA
În luna martie, oficialii americani le-au cerut omologilor lor din Cuba să implementeze măsuri pentru protejarea libertății de exprimare și de asociere și să elibereze mai mulți prizonieri politici de marcă, inclusiv cei reținuți în timpul protestelor uriașe declanșate la nivel național începând din iulie 2021.
Pe lista de priorități a Statelor Unite se află și reducerea legăturilor Cubei cu serviciile de securitate și informații din Rusia și China. În plus, Washingtonul vrea ca Havana să coopereze cu SUA și autoritățile internaționale pentru a stabili o structură corectă de compensare a firmelor private americane care au fost expropriate de guvernul cubanez în 1959-60.
Chiar dacă acești pași vor fi făcuți într-o perioadă mai lungă de timp, oficialii cubanezi i-ar putea convinge pe americani că Havana s-a angajat cu adevărat să adopte reformele necesare, ceea ce i-ar permite administrației Trump să prezinte schimbările drept o victorie pentru Washington.
În mod ironic, cea mai bună metodă prin care autoritățile de la Havana își pot salva țara este să negocieze chiar cu statul care poartă o mare parte din vină pentru starea precară a economiei cubaneze, întrucât America este singura care poate finanța cu adevărat refacerea Cubei.
Schimbarea pare inevitabilă. Întrebarea este dacă ea se va produce într-un mod haotic, printr-o intervenție străină sau în urma unei transformări treptate pe care Havana o poate influența.
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
