Cupa Mondială a început, iar mulți oameni urmăresc meciurile alături de o băutură răcoritoare și gustări. Însă când le este lumea mai dragă, unii fani constată că nu mai au gheață în frigider sau au uitat să pună alta la înghețat. Există, însă, aparate de făcut gheață care rezolvă problema în câteva minute.
Lidl introduce un astfel de aparat în oferta sa începând de joi, 18 iunie.
Mașina de făcut cuburi de gheață SilverCrest este unul dintre cele mai populare electrocasnice sezoniere din oferta magazinelor Lidl. Este un aparat compact de tip „bullet ice maker”, care produce cuburi cilindrice, goale pe dinăuntru, ideale pentru uz casnic, petreceri sau birouri.
Aparatul se remarcă printr-un raport calitate-preț bun, un consum redus de energie și o viteză mare de execuție. Puterea este de 105 W, iar capacitatea rezervorului de apă este de 2,1 litri. Coșul de gheață are o capacitate de 800 de grame. Atunci când se umple, senzorul oprește producția.
Aparatul poate produce 11-12 kg de gheață în 24 de ore. Timpul de preparare per ciclu este de 7–15 minute, în funcție de temperatura ambientală.
Dimensiunile cuburilor rezultate pot fi setate pe două niveluri: mici sau mari. Aparatul folosește agentul frigorific R600a, ecologic și utilizat în frigidere de ultimă generație.
Coșul pentru cuburi de gheață este detașabil, iar în pachet este inclusă și o lopățică.
Aparatul de făcut gheață SilverCrest va costa 349 de lei și va fi disponibil în ofertă, în limita stocului disponibil, până pe 21 iunie.
