De câteva zile tot umblă vorba pe internet că Treyarch lucrează de zor la portarea titlurilor Call of Duty Black Ops 1 și 2 pe PlayStation 5. Doar că zvonurile n-au știut să ne zică dacă este vorba despre versiuni remasterizate ale acestor jocuri, ori dacă vorbim despre remake-uri în toată regula. Însă Treyarch, studioul responsabil cu dezvoltarea acestor jocuri a confirmat pe X că este vorba despre simple portări ale versiunilor de PlayStation 3.
Studioul nu doar că a confirmat zvonurile care prevesteau venirea celor două jocuri Black Ops pe PlayStation 5, dar am mai primit și câteva informații noi. Portările sunt realizate de către cei de la Iron Galaxy, aceiași oameni care ne-au adus și Uncharted Legacy of Thieves Collection pe PC. Acum rămâne de văzut dacă aceste portări vor ajunge doar pe PlayStation 5, sau dacă și posesorii de PlayStation 4 se vor putea bucura de aceste jocuri readuse la viață.
Partea cea mai tare este că portările includ atât campaniile single-player ale jocurilor, unele dintre cele mai bune de altfel, dar și modurile Multiplayer și Zombies. Deci avem parte de pachetul complet aici, iar cele două portări probabil că vor fi vândute împreună. Nu știm nimic despre DLC-urile celor două jocuri, însă acestea au început să dispară de pe PS Store ceea ce-mi dă de înțeles că nu le vom primi. Call of Duty Black Ops 1 și 2 vor fi disponibile pe consolele moderne undeva în decursul lunii iulie.
