Parlamentul francez a adoptat o lege menită să limiteze expansiunea așa-zisei modei “ultra-fast fashion”. Noul act normativ vizează în special platformele chinezești precum Shein, Temu și AliExpress, acuzate că încurajează consumul excesiv și poluarea generată de industria textilă.
Proiectul, aflat în dezbatere de peste doi ani, a fost în sfârșit aprobat, după votul favorabil al Senatului, la câteva zile după ce trecuse și de Adunarea Națională, conform publicației Le Monde.
Noua lege introduce un sistem de penalizări financiare pentru companiile care comercializează cantități foarte mari de îmbrăcăminte la prețuri foarte mici. Valoarea taxei va crește treptat și ar putea ajunge și la 20 de euro pentru fiecare articol vestimentar, până în 2030. Totuși, această taxă nu va putea depăși jumătate din prețul inițial al produsului, înainte de a fi aplicate taxele.
Planul este ca o parte dintre fondurile colectate să fie direcționate către dezvoltarea sistemelor de colectare și reciclare a textilelor. Legea prevede și interzicerea promovării mărcilor de ultra-fast fashion, inclusiv prin intermediul influencerilor de pe rețelele de socializare.
Companiile vizate vor fi obligate să afișeze pe platformele lor mesaje care încurajează reutilizarea, repararea și cumpărarea responsabilă a articolelor vestimentare. Autoritățile din Franța susțin că măsurile urmăresc reducerea impactului asupra mediului și sprijinirea industriei textile locale.
Industria modei este responsabilă pentru aproape 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, potrivit estimărilor citate în dezbaterile parlamentare.
Noul proiect de lege are și opozanți
Noua legislație a fost criticată de unele organizații, dar și de anumiți parlamentari, care consideră că măsurile se concentrează în principal asupra platformelor de proveniență chineză. Criticii susțin că marii comercianți europeni de “fast fashion”, precum Zara și H&M, nu sunt afectați în aceeași măsură, în ciuda faptului că și aceștia contribuie la fenomenul consumului excesiv.
În același timp, aplicarea interdicției privind publicitatea ar putea depinde de poziția Comisiei Europene în legătură cu acest subiect. Executivul comunitar analizează dacă această prevedere respectă legislația Uniunii Europene: dacă autoritățile de la Bruxelles vor considera că măsura contravine normelor europene, Franța s-ar vedea nevoită să renunțe la interdicția privind reclamele pentru brand-urile de ultra-fast fashion.
Sursa: Mediafax
