Directorul executiv al Meta, Mark Zuckerberg, le-a spus angajaților, în cadrul unei ședințe interne desfășurate joi, că dezvoltarea agenților de inteligență artificială din ultimele patru luni nu „s-a accelerat în modul în care ne așteptam”, potrivit unei înregistrări ascultată de Reuters și citată de Mediafax.
Zuckerberg a adăugat că reorganizarea companiei, care a inclus concedieri importante, nu a fost atât de „curată” pe cât ar fi putut fi și că pariurile făcute pe noua structură „nu au dat încă roade”.
Beneficiile investițiilor majore ale Meta în AI întârzie să apară
Meta este estimată să cheltuiască până la 145 de miliarde de dolari pentru infrastructura de IA în acest an, reprezentând o parte semnificativă din cele peste 700 de miliarde de dolari investite de marile companii tehnologice în această tehnologie.
Amintim că, recent, Meta a declarat că va construi un prim centru de date pentru inteligența artificială pe teritoriul Indiei. Noua facilitate va fi construită în Jamnagar, statul Gujarat, și va avea o capacitate inițială de 168 MW, cu posibilitate de extindere ulterioară. Proiectul va fi realizat de Reliance, iar Meta va închiria infrastructura pentru a-și susține operațiunile globale din zona AI și pentru a răspunde cererii tot mai mari venite din una dintre cele mai dinamice piețe digitale din lume.
Zuckerberg a declarat că se așteaptă ca gigantul rețelelor sociale să înceapă să vadă beneficii mai importante din investițiile sale în IA în următoarele trei până la șase luni.
În cadrul aceleiași ședințe, directorul de tehnologie al Meta, Andrew Bosworth, a afirmat că analiza unui incident recent de securitate a datelor, legat de controversatul software de monitorizare a activității angajaților, a arătat că niciun fel de date ale angajaților nu a fost inclus în procesul de antrenare a sistemelor de inteligență artificială.
Angajații Meta erau monitorizați pentru a antrena instrumentele AI
În iunie, Meta a suspendat programul care urmărește mișcările mouse-ului și activitatea digitală a angajaților în scopul antrenării IA, în timp ce investiga expunerea unor date sensibile.
Bosworth a precizat că, dacă programul va fi repornit după finalizarea verificărilor, participarea va fi voluntară, pe baza acordului angajaților. Atunci când Meta a instalat pentru prima dată programul pe calculatoarele angajaților din SUA, în aprilie, Bosworth le-a spus acestora că nu exista posibilitatea de a refuza utilizarea sa.
