Frații Andrew și Tristan Tate au fost chemați vineri dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Acestora li s-a adus la cunoștință că toate acuzațiile aduse de DIICOT la adresa lor vor fi reunite într-un dosar penal care urmează să fie trimis în judecată. Recent, Andrew Tate a mai fost audiat de procurori, care au anunțat extinderea urmăririi penale în cazul lui, în timp ce Tristan Tate a fost trimis în judecată într-un alt dosar.
ACTUALIZARE 12:10 Frații Andrew și Tristan Tate au ieșit de la audieri. La ieșirea de la audieri, Andrew Tate a continuat să fie ironic.
„Mi-au spus că sunt foarte frumos, cel mai frumos din România”, a răspuns Andrew Tate.
Andrew și Tristan Tate au stat aproximativ 2 ore în fața procurorilor DIICOT.
Anchetatorii i-au anunțat că au reunit toate acuzațiile aduse acestora sub un singur dosar penal.
Este vorba de acuzațiile care au făcut obiectul dosarului penal care a fost retrimis de judecători procurorilor, la finalul anului 2024. Detalii, aici.
Acum, DIICOT pregătește din nou trimiterea lor în judecată.
Știrea inițială
Imaginile cu frații Andrew și Tristan Tate la DIICOT, de vineri dimineață, au fost postate de Marian Ceaușescu pe pagina lui de Facebook.
La intrarea în sediul parchetului, cei doi au avut mai degrabă reacții ironice la adresa procurorilor.
„Iubesc să fiu aici, este un privilegiu să fiu invitat aici. Fiecare oraș are aceste cluburi exclusiviste unde este greu să fii invitat. Cineva mi-a spus, când am venit în România, că dacă nu ai un dosar penal, asta înseamnă că ești sărac”, a declarat Andrew Tate, întrebat de Marian Ceaușescu de ce au fost chemați.
Pe 17 iunie, Andrew Tate a mai fost audiat la DIICOT, iar la final i s-a adus la cunoștință că este cercetat pentru spălare de bani și trafic de persoane. Detalii, aici.
Două zile mai târziu, fratele lui, Tristan Tate, a fost trimis în judecată într-un alt dosar care vizează infracțiuni de lovire și alte violențe și acces ilegal la un sistem informatic. Detalii, aici.
Editor : M.G.
