Organizat în perioada 7 – 8 iulie, summitul NATO de la Ankara „este cel mai important” de la înființarea organizației, consideră Traian Băsescu. Fostul președinte a precizat, la Digi24, că printre temele abordate în cadrul reuniunii se numără problema Ucrainei, sprijinul financiar acordat Kievului, dar și respectarea țintei de 5% din PIB pentru apărare.
„Cred că summitul NATO este cel mai important de la înființarea organizației. Sigur, au fost importante summiturile de extindere, dar acest summit va stabili în primul rând cât și cum se vor implica Statele Unite, care va fi dimensiunea și regula intervenției Statelor Unite în organizație și în situații de criză. De asemenea, summitul va trata problema Ucrainei, care e extrem de importantă și pentru noi, și a flancului estic. Susținerea financiară pentru Ucraina, care se prefigurează a fi aprobată la nivelul de 70 de miliarde din partea NATO în acest an și alte 70 de miliarde anul viitor. De asemenea, o temă importantă va fi respectarea condițiilor de finanțare a apărării, adică acel 5% din care 3,5% pentru armată și 1,5% investiții în infrastructură militară, cercetare și așa mai departe. Și nu în ultimul rând, summitul va viza care este dimensiunea prezenței trupelor americane în Europa”, a afirmat Traian Băsescu.
În contextul în care Washingtonul a anunțat lansarea unei revizuiri a prezenței militare din Europa, fostul președinte consideră că „povestea plecării” trupelor americane de pe bătrânul continent nu este fezabilă, susținând că „securitatea Statelor Unite este dependentă de prezența armatei” sale pe continent.
„Povestea cu pleacă americanii din Europa nu este fezabilă, pentru că chiar securitatea Statelor Unite este dependentă de prezența armatei Statelor Unite în Europa. Deci va fi probabil o redimensionare și o repoziționare, plecând de la premisa că în anii următori Europa își va crește capacitatea de apărare și de reacție, dacă va fi nevoie, deci mutând greutatea, mutând accentul de pe capacitatea americană către capacitatea europeană de apărare. Cred că aici va fi nuanța în ceea ce privește prezența americană și sigur, în proiectul de concluzii, este și angajamentul tuturor pentru respectarea Articolului 5”.
Președintele României, Nicușor Dan, va participa la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Ankara, Republica Turcia.
„Este al doilea Summit organizat în Turcia, după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată în calitate de Aliat, astfel că evenimentul are și o dimensiune simbolică pentru țara noastră”, a informat Administrația Prezidențială.
Citește și:
Editor : A.M.G.
