Selecţionata Belgiei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins reprezentativa SUA cu scorul de 4-1 (2-1), luni, pe Seattle Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduită de Statele Unite, Mexic şi Canada.
„Diavolii roşii” au tăiat orice speranţe ale americanilor, impunându-se fără drept de apel, prin golurile marcate de Charles De Ketelaere (9, 33), Hans Vanaken (58) şi Romelu Lukaku (90+3).
Gazdele, care au părut marcate de decizia de anulare a suspendării lui Folarin Balogun pentru cartonaşul roşu primit în şaisprezecimi, au reuşit golul de onoare prin Malik Tillman (31).
Belgienii au început în forţă şi Freese a salvat golul în chiar primul minut de joc, la şutul lui Castagne din marginea careului.
Tielemans (8) a ratat şutul de la 8 metri, dar un minut mai târziu De Ketelaere a deschis scorul, din trei metri, la centrarea lui Raskin, care a recuperat mingea chiar în careul american (9).
Trossard (14) a şutat peste poartă de la 25 de metri, la finalul unui prim sfert de oră excelent pentru echipa lui Rudi Garcia.
Team USA a părut că revine în joc în min. 31, când Tillman a marcat din lovitură liberă de la 22 m, mingea trimisă de el fiind deviată de Vanaken, iar asta l-a păcălit pe Courtois. Malik Tillman a devenit primul jucător american care marchează la Cupa Mondială în două meciuri succesive eliminatorii directe.
La doar 61 de secunde de la golul egalării, Belgia a trecut din nou în avantaj, De Ketelaere marcând de la 4 metri, cu capul, după centrarea lui Trossard (33).
Charles De Ketelaere a ajun astfel la opt goluri marcate pentru echipa naţională, el înscriind şi în partida amicală din martie, de la Atlanta, câştigată de „diavolii roşii” cu 5-2.
Belgienii au mai avut ocazii prin Raskin (39) şi Lukebakio (43), dar fără efect pe tabela de marcaj.
Repriza s-a încheiat cu una dintre rarele ocazii ale americanilor, o reluare a lui Balogun peste poartă (45).
Gafă de portar
Echipa antrenată de Mauricio Pochettino a început cu multă energie repriza secundă, dar nu a reuşit să construiască prea mult, să îşi creeze ocazii de gol, defensiva belgiană respingând fără probleme atacurile.
Soarta meciului a fost decisă de o gafă a portarului american în min. 57: la o minge lungă aruncată de defensiva belgiană, Freese a ieşit la 22-23 de metri, a preluat balonul, a ezitat şi a fost deposedat de De Ketelaere, iar Vanaken a marcat de la distanţă în poarta goală.
La 33 de ani şi 316 zile, Hans Vanaken a devenit cel mai vârstnic marcator al Belgiei la Cupa Mondială într-un meci eliminatoriu direct, depăşindu-l pe Romelu Lukaku, care avea 33 de ani şi 49 de zile când a marcat contra Senegalului.
Americanii au depus eforturi pentru a reveni pe tabelă şi au avut două ocazii bune, dar şutul lui Berhalter (79), de la distanţă, s-a dus milimetric pe lângă poartă, iar Balogun (82) a şutat din unghi, însă Courtois a respins.
Belgia a mai marcat o dată în ultimele minute (90+3), prin Lukaku, autorul unui şut la colţul lung, după o mine pierdută de Richards.
În sferturile de finală, Belgia va înfrunta echipa Spaniei, campioana europeană en titre, care a eliminat Portugalia cu 1-0. Meciul va avea loc la Los Angeles.
Selecţionata Belgiei a învins naţionala SUA la diferenţă de trei goluri (5-2) şi la Cupa Mondială din 2014.
Thibaut Courtois a devenit belgianul cu cele mai mult apariţii la Cupa Mondială, 20, fiind totodată al treilea portar care ajunge la acest număr, după Manuel Neuer (23) şi Hugo Lloris (20).
Team USA este ultima echipă gazdă care părăseşte turneul final, după ce în optimi au fost eliminate şi Canada şi Mexic.
SUA – Belgia 1-4 (1-2)
Au marcat: Malik Tillman (31), respectiv Charles De Ketelaere (9, 33), Hans Vanaken (58), Romelu Lukaku (90+3).
Seattle, Seattle Stadium: 66.925 spectatori
Cupa Mondială 2026 – optimi de finală
Editor : B.P.
