Primele rezultate ale examenului de bacalaureat 2026 au fost afișate marți, 7 iulie. Înainte de soluționarea contestațiilor, rata de promovare la nivel național a ajuns la 74,8%, în creștere față de 74,3% înregistrată în prima sesiune a anului trecut. Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, 94.345 de candidați au promovat examenul, iar 45 de absolvenți au obținut media generală 10 la probele scrise.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate în 13 iulie 2026. Notele sunt afișate în format anonimizat, utilizând codurile individuale distribuite candidaților la prima probă scrisă.
Peste 94.000 de candidați au promovat examenul de bacalaureat 2026
Rezultatele obținute la probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2026 au fost publicate atât pe platforma dedicată examenului (bacalaureat.edu.ro), cât și în centrele de examen, în format anonimizat, pe baza codurilor individuale atribuite candidaților.
Conform datelor oficiale, au promovat 94.345 de candidați din cei 126.169 care au fost prezenți la probele scrise. Dintre aceștia, 90.263 provin din promoția curentă, iar 4.082 din promoțiile anterioare. Rata de promovare pentru absolvenții din promoția 2026 este de 79,7%, în timp ce în cazul candidaților din seriile anterioare procentul este de 31,7%.
45 de candidați au obținut media generală 10
În această sesiune, 45 de candidați au încheiat examenul cu media 10. Totodată, cei mai mulți absolvenți care au promovat au obținut medii cuprinse între 9,00 și 9,49, interval în care se regăsesc 16.217 candidați, din toate promoțiile.
Ministerul Educației mai precizează că 4.685 de candidați nu s-au prezentat la probele scrise, iar 67 au fost eliminați din examen.
Mii de note de 10 la probele scrise
La nivelul probelor scrise, cele mai multe note maxime au fost obținute la disciplinele din cadrul probei obligatorii a profilului. Distribuția notelor de 10 este următoarea:
- Limba și literatura română – 454;
- Limba și literatura maternă – 34;
- Proba obligatorie a profilului – 3.548, dintre care 2.289 la matematică și 1.259 la istorie;
- Proba la alegere a profilului și a specializării – 3.158, cele mai multe note de 10 fiind înregistrate la disciplina logică și argumentare.
Contestațiile pot fi depuse până pe 9 iulie
Candidații pot depune sau transmite contestațiile în 7 iulie, în intervalul 14:00-18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie, potrivit calendarului oficial. În aceeași perioadă, absolvenții pot solicita vizualizarea lucrărilor scrise, în baza procedurii stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat. În cazul candidaților minori, consultarea lucrării se realizează în prezența unui părinte sau a reprezentantului legal.
Ministerul subliniază că depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării, iar consultarea acesteia nu obligă candidatul să solicite recorectarea.
Persoanele care contestă rezultatul inițial trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota acordată după reevaluare poate fi modificată atât în sensul creșterii, cât și al scăderii.
Condițiile pentru promovarea examenului de bacalaureat
Pentru promovarea examenului național de bacalaureat, absolvenții trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- să participe la toate probele scrise și să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre acestea;
- să obțină cel puțin media 6 la probele scrise.
Editor : C.S.
