Ministerul Dezvoltării a prelungit până la 30 august termenul-limită pentru implementarea și finalizarea decontării proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Decizia, care vizează peste 5.300 de contracte, are ca obiectiv creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, în prezent de 86%, iar ministrul interimar Cseke Attila avertizează că nu va mai exista o nouă prelungire.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), noile ordine de ministru au intrat în vigoare miercuri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Prin ordinele semnate de ministrul interimar Cseke Attila, termenul pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate prin PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, a fost prelungit de la 31 iulie la 30 august 2026.
Ministerul precizează că termenul inițial era 30 iunie, acesta fiind deja prelungit o dată până la 31 iulie.
Potrivit ministrului, măsura este menită să permită utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile pentru proiectele aflate în derulare.
„În prezent, absorbția fondurilor este de 86%, iar măsura luată astăzi este menită să aducă absorbția fondurilor cât mai aproape de 100% din fondurile disponibile prin PNRR pentru proiectele derulate de minister”, a declarat Cseke Attila.
Apel către beneficiari să accelereze lucrările
Ministrul interimar al Dezvoltării a cerut autorităților și instituțiilor care implementează proiecte finanțate prin PNRR să urgenteze execuția investițiilor și să transmită cât mai rapid documentele necesare decontării.
„Apelez din nou la toți beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri europene prin componentele PNRR coordonate de Ministerul Dezvoltării, inclusiv la cei care au contractat împrumuturi de la Trezorerie, să accelereze ritmul de execuție a investițiilor și să depună urgent facturile pentru a fi decontate. Aceste proiecte înseamnă bunăstare pentru cetățeni și dezvoltare pentru comunitățile locale”, a transmis acesta.
Decizia influențează peste 5.300 de contracte finanțate prin componentele C5, C10 și C15 ale PNRR, gestionate de Ministerul Dezvoltării.
Fondurile europene sunt utilizate pentru construirea de creșe moderne și eficiente energetic, renovarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe, spitalelor, școlilor și altor clădiri publice, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii verzi și prietenoase cu mediul în localitățile din România.
Cseke Attila a avertizat că aceasta este ultima prelungire acordată beneficiarilor și că proiectele care nu vor fi finalizate până la noul termen riscă să piardă finanțarea.
„Nu vom avea posibilitatea de a prelungi din nou termenul, iar, conform legii, Ministerul Dezvoltării va trebui să recupereze de la beneficiari banii investiți în proiecte nefinalizate. Astfel, trebuie să profităm de acest termen prelungit și să atragem toate fondurile disponibile”, a declarat ministrul interimar al Dezvoltării.
Editor : A.D.
