Alina Gorghiu a declarat la Digi24 că „instanța n-a făcut altceva decât să dea dreptate echipei care a atacat”. „Toți colegii am privit această decizie cu foarte mult calm, cu responsabilitate, nu avem niciun ton triumfalist, pentru că nu este o victorie a unei tabere împotriva celeilalte”, a adăugat deputata PNL din tabăra anti-Bolojan. De asemenea, Gorghiu a spus că dacă liberalii se vor „picta” în unii care vor răul partidului, iar alții binele, „PNL va avea de suferit”. Ionuț Stroe a subliniat faptul că partidul „se întoarce la formula de conducere de dinainte de 21 iunie”, conducerea partidului vând obligația să se conformeze deciziei Tribunalului București.
„Sunt un PNL din 2002 și mi-am spus părerea în interior, de peste 25 de ani. Nu o dată, de foarte multe ori, din toate calitățile pe care le-am avut, niciodată, dar niciodată nimeni n-a putut să spună despre mine că am vrut să fac rău partidului, și din fiecare poziție pe care partidul acesta mi-a oferit-o, am încercat să fac bine și să aduc plus valoare imaginii partidului meu. Nici astăzi, niciun coleg care a atacat în justiție n-a vrut să facă rău partidului. Dar să știți că nici nu putem să stăm să fim atacați, să ni se lezeze imaginea, să nu ne apărăm în fața unor decizii pe care le considerăm abuzive. Asta e maniera noastră de a ne apăra cu legea în mână, și nu cu linșajul media. Astăzi, în 8 iulie, instanța n-a făcut altceva decât să dea dreptate echipei care a atacat. A suspendat provizoriu executarea și efectele hotărârilor congresului extraordinar.
Din data de 21 iunie, am congres făcut peste noapte, vineri seara a fost Consiliul Național și ce să vezi, duminică s-a întâmplat să fie un congres, a anulat de asemenea efectele, s-au suspendat efectele, mai corect deciziile subsecvente ale Biroului Politic Național, până la soluționarea pe fond a dosarului. Și da, este executorie această hotărâre”, a declarat Alina Gorghiu la Digi24.
„Nu este o victorie a unei tabere împotriva celeilalte. Este cel mai rău lucru pe care putem să îl spunem astăzi despre PNL”
„Acum o să vă spun cum privesc eu această decizie și aș vrea să mă credeți că toți colegii am privit această decizie cu foarte mult calm, cu responsabilitate, nu avem niciun ton triumfalist, pentru că nu este o victorie a unei tabere împotriva celeilalte. Este cel mai rău lucru pe care putem să îl spunem astăzi despre PNL, că sunt tabere, că unii sunt puciști, că alții sunt tabăra Bolojan, nu.
E o confirmare a unui principiu simplu, că un partid poate fi condus doar în spiritul și în litera statutului și nu poate fi condus prin decizii abuzive, indiferent cine le ia. Să știți că într-un stat de drept, și avem pretenția că România că e un stat de drept, nu pot să producă efecte. Și am și un îndemn pentru conducerea partidului. E unul extrem de rațional și unul cât se poate de sănătos. De la Dan Motreanu la Ilie Bolojan, la toți colegii din conducere care mă cunosc, știu că acest îndemn și această rugăminte este una sinceră. E sănătos să ne întoarcem la dialog. Am prevăzut capătul acesta de drum și fundătura în care suntem astăzi. Cu două luni înainte, le-am spus-o în BPN. Îmi doresc să avem o întoarcere la dialog, la echilibru și la normalitate statutară”, a adăugat deputata liberală.
Nu suntem unii care vrem binele partidului și alții răul. Dacă așa ne vom portretiza în spațiu public și așa ne vom picta, PNL va avea de suferit. Și să știți că n-am mers în instanță nici ca să înving pe cineva, ci am mers în instanță ca să reașezăm lucrurile acolo unde e temelia lor firească – respectarea de către toți membrii a statutului, a regulilor partidului. Cred că este un moment sau o șansă de a reveni la rațiune, nu un motiv de noi pensiuni. Acest lucru îl transmit tuturor colegilor
„Suspendare decisă de Tribunalul București echivalează cu revenirea tuturor celor care au fost înlocuiți din funcții după congres, la funcțiile deținute anterior. Dumneavoastră, dacă nu mă înșel, președinte PNL Argeș, veți merge la întâlnirile biroului de conducere al partidului următoarea care va fi stabilită. Pentru că, dacă țin bine minte, înainte de acest congres extraordinar, care iată, face obiectul mai multor procese la Tribunal, dumneavoastră și cred că și parte dintre colegii alături de care ați inițiat aceste procese nu ați mai fost la întâlnirile conducerii.
Întrebată dacă în urma deciziei Tribunalului București va merge la întâlnirile conducerii partidului, Alina Gorghiu a răspuns afirmativ și a subliniat faptul că „înainte de congres, după cum știți, am participat la BPN-urile la care, din păcate, anumiți colegi, au și dat pe surse toate informațiile din ședință și unde știți că n-am fost o voce confortabilă. N-am ratat un BPN când am fost în țară și am avut posibilitatea să merg. N-am ratat niciun BPN, însă astăzi, da, se revine la situația anterioară. Suntem într-un moment în care statutul care se aplică este cel care spune că avem un Birou Executiv și un Birou Politic Național. Toți cei care au fost schimbați din funcții la ultima ședință a Biroului Politic Național revin în funcții. Sigur, conducerea actuală a partidului va decide calea pe care dorește să urmeze. Da, în țara asta vom respecta hotărârile judecătorești cu toții”, a punctat Gorghiu.
„Nu este un complot al unor oameni cu sistemul judiciar sau alte lucruri care sună prost din gura unui liberal”
„Probabil că se va aștepta motivarea, însă atunci când pierzi în instanță, nu poate să fie singura ta explicație, așa cum am văzut săptămânile trecute, complot al unor oameni cu sistemul judiciar sau alte lucruri care sună prost din gura unui liberal. Și cred că trebuie să rămâi în spiritul statutului. Un partid liberal care se reconstruiește prin discuție, prin respect, nu prin excluderi și nu prin poziții de forță. Asta e tot ce vreau să să vă spun în acest moment.
În legătură cu participarea la un eventual nou Congres, deputata PNL a spus că „statutul Partidului Național Liberal, care trebuie să fie în acord cu legea partidelor politice, cu legile din România, nu poate să interzică, să restrângă, să limiteze sau să condiționeze drepturile niciunui membru. Dacă își va dori oricare dintre noi să candideze, avem vechime de peste 20 de ani. La noi, avantajul astăzi este să n-ai vechime în partid sau să n-ai carnet de partid și să devii președintele partidului sau prim-vicepreședinte, or mai știu eu ce funcții, sau ministru pe locurile PNL. În schimb, revin la nota serioasă. Este ultimul lucru la care mă gândesc acum. Miza pe care toți ar trebui să o avem acum este să nu ne mai reglăm conturile prin excluderi din partid, pentru că excluderea din partid nu e o simplă sancțiune politică, să știți, este o veritabilă sancțiune juridică și dovada este faptul că poate fi, conform legii, contestată în instanță. Sancțiunile politice sunt altele. Să nu mai fi ales în conducerea partidului la un congres, că tot mă întrebați de congres, să nu mai fi pus pe listele unui partid la alegerile parlamentare sau locale. Dar excluderea, ca articol juridic trece prin filtrul instanței și de aceea o instanță poate să suspende această decizie, poate să o anuleze”, a mai spus aceasta.
„Nimeni n-are voie să ne execute politic sau să ne excludă atunci când părerea noastră nu coincide”
„Și mai spun un lucru la finalul discuției cu dumneavoastră, pe care l-am susținut de peste 25 de ani în partidul ăsta – îmi doresc ca PNL să rămână acel partid fără narativ agresiv în spațiu public, fără poziții cu abuz de putere. Vreau să cred că în interiorul Partidului Național Liberal nu transformăm totul într-o declarație de loialitate față de lider și nu ne transformăm în proprietatea nimănui.
Cred că putem să ne spunem punctul de vedere și cred că nimeni n-are voie să ne execute politic sau să ne excludă atunci când părerea noastră nu coincide. Da, vina mea a fost, și am spus-o în interior, că primarii m-au mandatat să dau acest vot în interiorul partidului, să votez un premier liberal în persoana lui Adrian Veștea. Acest păcat l-am avut și când l-am votat pe Ilie Bolojan. Acest păcat l-au avut și colegii mei cu alte ocazii și cu asta cred că am spus suficient despre situația în care ne aflăm, peste care ne-aș dori să trecem cu tact și cu înțelepciune cu toții”, a conchis Alina Gorghiu.
Ionuț Stroe: PNL se întoarce la formula de conducere anterioară
„Decizia de astăzi a Tribunalului București este clară: PNL se întoarce la formula de conducere de dinainte de 21 iunie. Tot ce s-a decis în partid după Congresul Extraordinar este suspendat – sancțiunile, noul statut și noua conducere. Toate rămân fără efect”, a declarat Ionuț Stroe.
„Mai mult, au fost suspendate și deciziile conducerii partidului din 15 și 19 iunie, care sunt acum paralizate și nu mai produc niciun efect. Practic, ne întoarcem la situația statutară anterioară: revine conducerea legitimă de dinainte de 21 iunie, iar președinții de organizații județene și de sectoare revocați își reiau atribuțiile.
Subliniez un aspect esențial: aceste hotărâri sunt executorii de drept și produc efecte imediat. Ele trebuie respectate întocmai, indiferent de eventualele căi de atac. Nerespectarea sau ignorarea unei decizii judecătorești executorii poate atrage răspunderea celor care o încalcă. Nimeni nu este mai presus de lege, iar conducerea partidului are obligația să se conformeze.
Congresul și deciziile care au urmat nu mai pot angaja partidul. Orice ședință de conducere se poate desfășura doar în componența și pe temeiul statutar valabile anterior. Am spus de la început că aceste decizii au fost luate cu încălcarea statutului, iar instanța ne-a dat dreptate. Vom continua pe cale legală până la clarificarea definitivă”, a adăugat liberalul.
Editor : Liviu Cojan
