Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat fracțiunile parlamentare de peste Prut la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de premier. Întâlnirile vor avea loc vineri, 10 iulie, și sâmbătă, 11 iulie, la Președinție.
Programul consultărilor:
Vineri, 10 iulie:
10:00 – Fracțiunea parlamentară „Democrația Acasă”
11:00 – Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru”
13:00 – Fracțiunea parlamentară „Alternativa”
14:00 – Fracțiunea parlamentară „Partidul Comuniștilor din Republica Moldova”
15:00 – Fracțiunea parlamentară „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova
Sâmbătă, 11 iulie:
10:00 – Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”
Consultările se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova și au drept scop desemnarea unui candidat la funcția de premier, în vederea formării unui nou Guvern, transmite deschide.md.
Numelele potențialului viitor premier va fi anunțat de către Maia Sandu, în conformitate cu prevederile constituționale, după încheierea negocierilor cu partidele.
Fostul premier Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcție pe 3 iulie, motivând că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale. Interimatul este asigurat de vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu.
Editor : A.R.
