Vremea se schimbă radical în următoarele zile. În mai puțin de două ore, Capitala și 26 de județe intră sub cod galben. Ne așteptăm la ploi torențiale, cu tunete, fulgere și grindină. Pe alocuri vor avea loc descărcări electrice, iar vântul va sufla cu mare putere, a spus la Digi24 meteorologul ANM Mihai Timu.
Potrivit prognozei ANM, astăzi, până la ora 18.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei și vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
De asemenea, până la mâine la ora 10.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, precum și în sud-estul Olteniei și al Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
![]()
ANM a emis și un cod galben pentru ziua de luni, când vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
![]()
Prognoza pentru București
De asemenea, meteorologii au emis și o prognoză pentru București.
Vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi seara și noaptea vor fi înnorări temporar accentuate, averse (15…20 l/mp și izolat peste 25 l/mp), descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 40…60 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.
În intervalul 12 iulie, ora 18 – 13 iulie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.
În intervalul 13 iulie, ora 10 – 13 iulie, ora 22, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.
Cum va fi vremea la mare
Meteorologul Mihai Timu a spus că, pe litoral, vremea va fi frumoasă astăzi, în timpul zilei.
„Prefigurăm ca aceste fenomene de instabilitate să ajungă mult în seară, după ora 20:00. Deci ziua de astăzi nu e este ratată, dar următoarele 3 zile, luni, marți și miercuri, în fiecare după-amiază, prima parte a zilei este ok, dar în a doua parte a zilei trebuie să aștepte din nou la aceste perioade cu manifestări de instabilitate, ceea ce le va strica un pic orele de plajă”, a spus Timu.
„Apa mării deocamdată rămâne în continuare la valori undeva între 20 și 2 și 24 de grade. Ar mai fi loc să se încălzească. În alți ani, într-adevăr, am avut poate temperaturi mai ridicate în apă”, a spus el.
Editor : M.B.
