Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia, după ce autoritățile italiene au emis avertizări privind riscul de incendii de vegetație în mai multe regiuni.
Potrivit MAE, începând cu 11 iulie, în regiunea Sardinia (Sardegna) este în vigoare un cod portocaliu de incendii de vegetație, care indică un risc ridicat, în timp ce pentru regiunea Sicilia a fost emis un cod galben.
Ministerul recomandă cetățenilor români să urmărească permanent informațiile transmise de autoritățile locale și să respecte instrucțiunile acestora. De asemenea, persoanele care se află în pericol sau observă izbucnirea unui incendiu sunt sfătuite să apeleze numărul unic de urgență 112 sau serviciul italian pentru incendii de vegetație, la numărul 1515.
Românii care au nevoie de asistență consulară pot contacta misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din Italia, iar în situații de urgență pot apela telefoanele de permanență puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe. Totodată, MAE recomandă utilizarea aplicației „Călătorește informat”, care oferă informații și sfaturi utile pentru deplasările în străinătate.
Editor : A.R.
