Președintele Nicușor Dan este de părere că mai există încă șanse de depășire a crizei politice, după discuțiile de luni de la Cotroceni, fără a fi nevoie de alegeri anticipate. Șeful statului nu exclude această variantă, dar spune că este foarte puțin probabil că anticipatele să ofere soluția. Președintele spune că problema în acest moment nu este numele premierului, ci componența guvernului. În ceea ce privește amenințarea lui Sorin Grindeanu că PSD nu va vota reformele necesare din PNRR, Nicușor Dan spune că este doar o tehnică de negociere.
Într-un interviu acordat luni seară pentru Știrile ProTV și difuzat marți dimineață, președintele Nicușor Dan a vorbit despre negocierile de luni de la Palatul Cotroceni, la care au participat liderii PSD PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților. Șeful statului spune că deși România este într-o criză prelungită, iar negocierile pentru formarea unui nou guvern sunt blocate, țara încă funcționează, iar direcția pro-occidentală a României nu se pune în discuție.
Participarea AUR la Guvernare
„Oamenii așteaptă ca această criză să se termine, pentru că au o incertitudine cu privire la viața lor. Deci e rău că nu avem după toate săptămânile astea un guvern. Pe de altă parte, e totuși bine că continuăm să funcționăm în logica în care nu se pune în discuție de către liderii de partid direcția pro-occidentală, pentru că am văzut lideri de opinie, chiar politicieni din partide, care spun că n-ar fi o mare scofală să facem un experiment și să așa, să invităm pe unii și pe alții, încerc să nu dau nume de partide, să invităm să facă parte din guvern”, a spus Nicușor Dan.
Deși a refuzat să spună că se referă la partidul AUR, Dan a explicat de ce implicarea acestei formațiuni în guvernare ar fi un lucru rău.„
„Fiind aici, adică la coaliția de voință (interviul a fost acordat la Paris, unde președintele a participat la o întrunire a Coaliției de Voință pentru Ucraina, n.r), unde s-a discutat acum de al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusie,i pe fondul războiului din Ucraina, pe care să îl dea Uniunea Europeană, cum ar fi ca România, din senin, așa, să aibă un guvern din care o parte din miniștri să se opună pachetului de sancțiuni pentru Rusia?…România are multe restanțe, dar cel puțin în formate europene, în formate NATO există încredere că România păstrează direcția și exact lucrul ăsta n-aș vrea să-l pierdem în moment, adică ar fi dramatic să-l pierdem în momentul ăsta”, a explicat Nicușor Dan.
Amenințarea lui Grindeanu privind PNRR, o tehnică de negociere
Rugat să comenteze declarația lui Sorin Grindeanu privind faptul că este posibil ca PSD să nu voteze legile pentru PNRR, în ciuda acordului de la Cotroceni, șeful statului a spus că este vorba doar de o strategie de negociere a liderului social-democrat.
„Este o formă a domnului Grindeanu de a spune că, unu, nu face parte din guvernul ăsta și, doi, că vrea să negocieze pe aceste pachete de legi, partidul domniei sale neavând beneficiul de a fi la guvernare, așa cum se întâmplă. Eu sunt optimist că în urma discuțiilor și a negocierilor care sunt esența politicii, o să ajungem să trecem pachetul pentru PNRR. … De multe ori vedem mai partea negativă pe chestiunile esențiale. Vreau să salut faptul că a existat colaborare pe SAFE, a exista colaborare pe PNRR, pe OECD a existat colaborare între partide”, a mai spus Dan.
Unde este blocajul în negocierile dintre partide
În cadrul aceluiași interviu, președintele a arătat că blocajul în negocierile dintre partide nu este la numele de premier, ci la componența guvernului.
„Blocajul nu este la numele primului ministru. Blocajul este la componența guvernului, pentru că sunt partide care spun «nu vrem să votăm dacă nu suntem acolo». Sunt alte partide care spun «nu vrem să votăm dacă alții sunt acolo» și asta înseamnă că pui una lângă alta afirmațiile astea, ajungi la concluzia că nu se poate fără să fii și cu unii, și cu alții și dacă nu e nici cu unii, nici cu alții nu ai majoritate. Deci aici este un blocaj, ca să-i spun așa, logic, care necesită o flexibilizare a pozițiilor partidelor”, a spus șeful statului.
Despre propunerea UDMR, a mai multor guverne minoritare succesive, șeful statului a spus că „experiența ultimilor ani ne-a arătat că partidul pe care îl prinde alegerile la guvernare este dezavantajat electoral. Și atunci esența discuției de azi dimineață (luni, n.r) a fost da, suntem de acord, dar nu vrem să fim noi ultimii. Vrem să fim primii. Și din dilema asta nu s-a ieșit, cel puțin până în momentul”.
Niucor Dan a mai spus că speră în formarea cât mai rapidă a unui guvern, dar că răspunsul exact pentru când se va întâmpla nu este la el.
„Eu aș fi fost foarte fericit cu guvernul tehnocrat pe care l-am propus. Ținând cont de toate constrângerile logice pe care partidele le-au afirmat, mie mi s-a părut soluția logică. Acum, privind retrospectiv, mi se pare o soluție care ar fi stat în picioare”, a spus Nicușor Dan.
Soluția anticipatelor nu este exclusă, dar președintele nu o dorește
Întrebat dacă va declanșa alegeri anticipate în cazul în care partidele nu ajung la o soluție, Nicușor Dan a spus că nu exclude această posibilitate, dar nu și le dorește,.
„Nu este ceva ce eu să-mi doresc. Nu exclud, dar nu este ceva ce îmi doresc și cred că este foarte puțin probabil în momentul ăsta, pentru că nu ar avea niciun fel de logică. Vom fi cam tot în situația asta, plus încă trei, patru luni de alegeri în care partidele, mod logic, se vor ataca unele pe altele și după aceea să-i rugăm să guverneze împreună”, a spus șeful statului.
Președintele a spus că pentru a declanșa alegeri anticipate ar fi nevoie de „blocaj prelungit mult timp, fără speranțe de rezolvare. Eu cred că încă sunt resurse pentru a găsi o formulă care să aibă majoritate în Parlament”.
Editor : Bogdan Enache
