Persoanele încadrate într-un grad de handicap pot ieși la pensie cu până la 15 ani înainte de împlinirea vârstei standard, dacă au realizat stagiul de cotizare contributiv prevăzut de lege. Perioada cu care se reduce vârsta de pensionare diferă în funcție de severitatea handicapului și de timpul lucrat în aceste condiții, iar actul normativ stabilește și intervalele care sunt excluse din calcul.
Reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele încadrate într-un grad de handicap
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare contributiv, în condiţii de handicap, beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în Anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad şi tip de handicap cu valabilitate permanentă, în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
- cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţii de handicap, un stagiu de cotizare contributiv de cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;
- cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţii de handicap, un stagiu de cotizare contributiv de cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;
- cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţii de handicap, stagiul complet de cotizare. (Stagiul complet de cotizare contributiv este, în principiu, de 35 de ani, conform eșalonării din Anexa nr. 5 a legii).
La calculul stagiului de cotizare contributiv prevăzut nu se iau în considerare perioadele de asigurare voluntară în baza unui contract de asigurare.
Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de Legea nr. 360/2023 sau de alte acte normative.
Citește și: Cât este indemnizația de însoțitor în 2026
Persoanele cu deficiență vizuală gravă se pot pensiona indiferent de vârstă
Legea stabilește o regulă distinctă pentru persoanele cu deficiență vizuală gravă. Acestea pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârsta pe care o au, dacă au realizat, în condițiile handicapului, un stagiu de cotizare contributiv de cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare. În acest caz, dreptul la pensie nu este condiționat de atingerea vârstei standard de pensionare.
Pensia de invaliditate este diferită de pensia de handicap
Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagii de cotizare contributive în sistemul public de pensii, care nu au împlinit vârsta standard de pensionare şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza:
- accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, constatate conform legii;
- altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca.
La stabilirea stagiului de cotizare contributiv realizat necesar acordării pensiei de invaliditate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în baza prevederilor legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, cu modificările ulterioare.
Au dreptul la pensie de invaliditate şi elevii, ucenicii şi studenţii care au capacitatea de muncă diminuată din cauza accidentelor de muncă şi bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.
Au dreptul la pensie de invaliditate angajaţii români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români, în condiţiile legii şi ale regulamentelor europene sau acordurilor bilaterale privind coordonarea sistemelor de securitate socială, după caz, dacă au înregistrat un accident de muncă şi deţin un document emis conform regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, care să ateste faptul că fac obiectul legislaţiei de securitate socială din România, respectiv documentul portabil A1.
În raport cu gradul de diminuare a capacităţii de muncă, invaliditatea este:
- de gradul I, caracterizată de deficienţa funcţională gravă, capacitate de autoservire pierdută;
- de gradul II, caracterizată de deficienţa funcţională accentuată şi capacitate de autoservire păstrată parţial;
- de gradul III, caracterizată de deficienţa funcţională medie şi capacitatea de autoservire păstrată.
Pentru oricare dintre gradele de invaliditate prevăzute, în funcţie de diminuarea capacităţii de muncă şi tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă poate fi considerată păstrată pentru anumite activităţi profesionale.
Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, până la data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în Anexa nr. 5, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (INEMRCM), denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale.
Pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din subordinea INEMRCM, în funcţie de domiciliul solicitantului, de către acesta, respectiv de către aparţinător, în cazul persoanelor nedeplasabile.
Cabinetele de expertiză medicală au sediul la nivelul caselor teritoriale de pensii, în centre medicale, ambulatorii de specialitate sau în spitale, după caz. Listele cu privire la locaţia cabinetelor de expertiză medicală a capacităţii de muncă din subordinea INEMRCM se afişează public atât la sediul CNPP şi la sediile fiecărei case teritoriale de pensii, cât şi pe site-ul instituţiilor.
În urma examinării clinice, a analizării documentelor medicale prezentate şi, după caz, a avizului INEMRCM, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă.
Citește și: Românii care pot ieși la pensie cu până la 5 ani mai devreme fără penalizare
Editor : C.S.
