Un grup de 26 de angajați ai Meta a dat în judecată compania, susținând că algoritmii de inteligență artificială ar fi fost folosiți în procesul de selecție a persoanelor vizate de concedieri. Reclamanții afirmă că sistemele interne ar fi dezavantajat angajații cu dizabilități, precum și pe cei aflați în concedii medicale, parentale sau de îngrijire.
Acțiunea a fost depusă la Tribunalul Federal pentru Districtul de Nord al Californiei, în Oakland. Cei 26 de reclamanți, ale căror identități nu au fost făcute publice, fac parte din grupul de angajați anunțați în luna mai că posturile lor vor fi desființate, în cadrul unei restructurări care a vizat aproximativ 10% din forța de muncă globală a Meta, echivalentul a aproape 8000 de persoane.
Angajații se află încă pe statul de plată al companiei, însă încetarea contractelor ar urma să intre în vigoare pe 22 iulie. Prin proces, aceștia cer suspendarea concedierilor până la soluționarea individuală, prin arbitraj, a acuzațiilor formulate împotriva companiei.
Angajații acuză un sistem algoritmic care nu ar fi ținut cont de concediile aprobate
Potrivit plângerii, Meta ar fi folosit o „constelație de sisteme interne de inteligență artificială” pentru evaluarea, clasificarea și selectarea angajaților care urmau să fie disponibilizați. Printre instrumentele menționate se numără „Metamate”, un asistent bazat pe un model lingvistic de mari dimensiuni, agenți digitali de tip „second brain”, clasamente algoritmice de performanță și sisteme care analizau modul în care angajații utilizau instrumentele AI.
Evaluările ar fi inclus indicatori precum productivitatea, volumul de activitate, calificativele de performanță, scorurile privind adoptarea inteligenței artificiale și numărul de tokenuri AI consumate.
Avocații reclamanților susțin că aceste punctaje nu puteau fi acumulate în mod egal de angajații aflați în concedii medicale sau familiale ori de cei a căror activitate era redusă din cauza unei dizabilități. În loc ca sistemele să ajusteze evaluările pentru a reflecta absențele protejate de lege, acestea le-ar fi interpretat drept scăderi de performanță.
În consecință, spun reclamanții, angajații aflați în concedii aprobate ar fi fost expuși unui risc mai mare de a fi incluși pe lista concedierilor.
Plângerea mai susține că Meta ar fi colectat și analizat informații despre activitatea desfășurată pe dispozitivele companiei, inclusiv apăsări de taste, mișcări ale mouse-ului, conținutul ecranului, istoricul de navigare, mesaje și e-mailuri. Aceste date ar fi fost folosite pentru dezvoltarea unor instrumente AI și pentru calcularea scorurilor de productivitate ale angajaților. Meta nu a confirmat însă că astfel de informații au fost utilizate pentru stabilirea listei persoanelor concediate.
Toți cei 26 de reclamanți afirmă că, în ultimii doi ani, au solicitat, au primit sau au fost eligibili pentru o formă de concediu protejat. Printre ei se numără femei aflate în concediu de maternitate sau pentru sarcină, bărbați aflați în concediu parental, persoane cu probleme medicale și angajați care au îngrijit membri ai familiei.
Procesul invocă posibile încălcări ale unor legi federale și statale privind concediul familial și medical, protecția persoanelor cu dizabilități și discriminarea legată de sarcină.
Meta respinge acuzațiile și susține că deciziile au fost luate de oameni
Meta neagă acuzațiile și afirmă că inteligența artificială nu a decis cine urma să fie concediat.
„Acuzațiile sunt lipsite de temei și nu se bazează pe fapte. Deciziile privind personalul și organizarea au fost și sunt luate de oameni, nu de inteligența artificială”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei.
Reclamanții cer, de asemenea, o analiză independentă a procesului de selecție asistat algoritmic. Ei susțin că menținerea raporturilor de muncă până la finalizarea procedurilor este esențială, deoarece concedierea le-ar putea afecta asigurările medicale, drepturile asociate concediilor, acțiunile neajunse la scadență și, în unele cazuri, statutul de imigrare.
Cazul ar putea deveni unul dintre primele procese importante din Statele Unite care contestă direct utilizarea inteligenței artificiale în selectarea angajaților pentru concedieri.
Sursa: Mediafax
