Vestea morții celor doi alpiniști români în Alpii italieni a căzut ca un trăsnet pentru familia și prietenii lor apropiați. Emil Gheorghe, unul dintre dintre mai cunoscuți exploratori montani din Valea Jiului ar fi împlinit chiar astăzi, 16 iulie, 61 de ani. Alături de el se afla Cornel Roman, a cărui zi de naștere fusese pe 09 iulie, exact în ziua în care au dispărut. Excursia din care nu s-au mai întors era cadoul pe care alpiniștii și-l făcuseră pentru zilele lor de naștere. Salvatorii italieni le-au recuperat trupurile dintr-o crevasă adâncă de 20 de metri, la 4 zile după dispariție.
Atenție! Urmează informații care vă pot afecta emoțional!
Emil Gheorghe și Cornel Roman erau prieteni și împărtășeau aceeași dragoste pentru munte. Urmau să își sărbătorească zilele de naștere pe unul dintre cele mai spectaculoase vârfuri din lume.
„Avem un grup, se numește ‘Camarazii’, și ne-a trimis că ne așteaptă de ziua lui la Chamonix, la o cafea și o pizza. Asta a fost miercurea trecută”, spune Ștefan Adrian Jurca, prietenul alpinistului Emil Gheorghe.
Cornel și-a găsit sfârșitul chiar de ziua lui. În ultima lui postare pe rețelele sociale, din 9 iulie 2026, ca o premoniție la ce avea să se întâmple, alpinistul scria „Trece timpul ca nebunul și mă trec și eu”.
La scurt timp, au pornit spre masivul Gran Paradiso, din Italia.
„Urmează să urce la refugiu și ținem legătura… atât. Nu am mai luat legătura cu el, nu a mai avut semnal”, povestește Andra, fiica lui Emil Gheorghe.
„Am fost contactat de soția și de fata lui, care mi-au spus că nu au primit nicio veste de la el. Era ceva inedit, pentru că el, în general, suna, mai trimitea fotografii”, mai povestește Ștefan Adrian Jurca.
Salvamontiștii i-au căutat neîntrerupt aproape patru zile. Speranța le-a fost spulberată când au găsit trupurile celor doi într-o prăpastie.
„Ce nu avem în România și găsim în Alpi foarte des sunt aceste crevase, acele crăpături în ghețar, care pot să fie acoperite cu un strat de zăpadă, să se rupă cu noi și să cădem”, explică Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.
Moartea celor doi i-a șocat pe apropiați.
„Am fost cu dumnealui pe Ararat în urmă cu 5 ani, în urmă cu 6 ani pe Mont Blanc. Din păcate, muntele ni l-a luat…”, spune trist Adrian Ahrițculesei, prietenul alpinistului Emil Gheorghe.
„Amândoi aveau multă experiență, plus că Emil era un tip care nu exagera și nu făcea lucrurile nefăcute”, completează Ștefan Adrian Jurca.
În urmă cu doar câteva zile, o altă tragedie s-a produs în Munții Bucegi. O alpinistă și-a pierdut viața, iar alți trei bărbați au fost răniți grav, după ce coarda cu care erau prinși a cedat și au căzut în gol zeci de metri.
reporter: Anamaria Ianc
operator: Florin Gurgui
Editor : Izabela Zaharia
