Statele Unite și Iranul sunt din nou la război din cauza disputei legate de tranzitul vaselor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz. Conflictul din ultimul an a arătat deja că opțiunile militare sunt limitate și riscă să declanșeze un război încă și mai mare ce va include bombardamente israeliene asupra infrastructurii critice din Iran și atacuri ale rebelilor Houthi din Yemen în Marea Roșie, ceea ce ar putea duce la închiderea unei noi rute majore de transport maritim, se precizează într-o analiză Foreign Policy.
Pentru regimul de la Teheran, Strâmtoarea Ormuz a devenit un simbol al victoriei în lupta contra Statelor Unite și a Israelului și un instrument care îi poate garanta supraviețuirea. Capacitatea de a închide în orice moment această rută maritimă s-a dovedit a fi o armă foarte eficientă cu care Iranul amenință economia globală – și, probabil, cel mai puternic factor de descurajare împotriva unor viitoare atacuri.
De acum înainte, orice președinte american va trebui să se gândească de două ori înainte să lanseze un război pentru schimbarea regimului din Iran.
După semnarea memorandumului de înțelegere în luna iunie, Statele Unite au extins sprijinul oferit vaselor care foloseau o nouă rută de traversare a Strâmtorii Ormuz prin apele teritoriale ale Omanului, care fusese deja folosită în secret în timpul armistițiului, pentru a ocoli zonele controlate de Iran.
Teheranul a descoperit planul Washingtonului, care ar fi redus controlul pe care Iranul îl avea asupra strâmtorii – atuul său în negocierile cu SUA și principalul său instrument de descurajare.
Răspunsul Iranului a fost să tragă asupra vaselor care foloseau noua rută pe lângă coasta Omanului.
„Ori păstrăm controlul asupra strâmtorii, ori mergem și devenim martiri pentru ea unul câte unul”, a spus un comentator iranian asociat cu echipa de negociatori a Teheranului pentru televiziunea de stat.
Această decizie a declanșat cel mai puternic bombardament american contra Iranului din ultimele luni, în timp ce Trump a declarat încheierea armistițiului.
Două rute, un singur centru de control
Cu toate că păstrarea controlului asupra strâmtorii este acum o linie roșie pentru Teheran, iranienii au arătat deja că sunt dispuși să negocieze cu Omanul detaliile unui acord în acest sens. În ultimă instanță, Iranul înțelege că este necesar un compromis.
Dacă situația din Strâmtoarea Ormuz nu se va întoarce la normal, Iranul va rămâne constrâns de blocada navală impusă de Trump.
China, care cumpără aproape 90% din exporturile de petrol ale Iranului, este interesată de deschiderea strâmtorii și nu susține felul în care Iranul încearcă să gestioneze traficul maritim în această regiune. Beijingul ar putea fi țara care va influența cel mai mult Iranul să accepte un compromis.
Cu cât perioada în care Iranul blochează tranzitul vaselor prin strâmtoare se extinde, cu atât importanța ei va scădea, pe măsură ce tot mai multe țări încearcă să găsească rute alternative.
Una dintre soluții ar putea fi un nou centru de control administrat în comun de Iran și Oman – având aprobarea Statelor Unite – prin care vasele comerciale să traverseze strâmtoarea folosind, în mod egal, ruta de nord (controlată de Iran) și cea de sud (controlată de Oman) fără să plătească taxe.
Un alt pas important ar fi semnarea unui acord public între SUA și Iran pentru a proteja strâmtoarea de riscul izbucnirii unui viitor conflict, inclusiv prin interzicerea temporară a tranzitului vaselor militare în această regiune.
Taxarea vaselor care trec prin Strâmtoarea Ormuz ar putea fi inevitabilă
Cele două țări ar trebui, apoi, să implementeze un sistem de deminare a culoarelor de navigație aprobate de Organizația Maritimă Internațională (OMI) în 1968. Vasele comerciale au evitat aceste rute de când Iranul a declarat că ele nu mai sunt sigure.
Iranul a respins o misiune de deminare condusă de țările europene și, cel mai probabil, nu va accepta participarea navelor militare ale unor țări din alianța NATO.
În schimb, Teheranul ar putea accepta ajutorul unor state pe care le consideră neutre sau prietenoase, inclusiv Japonia, care are capacități avansate de deminare.
Pe termen lung, o structură regională de taxare a vaselor care traversează strâmtoarea ar putea fi inevitabilă. Trump a făcut deja un pas în acest sens atunci când a anunțat tariful exorbitant de 20% pentru toate navele ce folosesc această rută, chiar dacă, mai apoi, a revenit asupra deciziei după ce partenerii SUA din Orientul Mijlociu au protestat.
Totuși, Trump probabil că va insista ca Statele Unite să participe în orice viitor acord regional privind adoptarea unei taxe de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz.
Strâmtoarea Malacca, un model care ar putea fi aplicat în Ormuz
Celelalte țări ar trebui să încurajeze Teheranul și Washingtonul să accepte un intermediar care să supravegheze acest fond. OMI, care administrează deja un fond fiduciar pentru Strâmtoarea Malacca, ar fi în măsură să îndeplinească acest rol.
Iranul ar trebui să accepte o structură de acest gen pentru că altfel nu poate spera să obțină ridicarea sancțiunilor care îi împiedică pe operatorii comerciali să plătească taxe către Iran.
Cu cât conflictul din jurul Strâmtorii Ormuz se prelungește, cu atât cele două părți se afundă mai mult într-un ciclu nesfârșit al războiului.
Continuarea bombardamentelor nu ajută niciuna dintre părți, diplomația fiind singura soluție pe termen lung. Războiul este doar o risipă de resurse și vieți umane și nu face decât să slăbească atuurile pe care ambele țări le dețin încă în regiune.
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
