Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod galben de caniculă și instabilitate atmosferică și anunță că valul de căldură se va extinde până sâmbătă în regiunile vestice, sudice și sud-estice. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade, iar nopțile vor deveni tropicale. Joi și vineri sunt prognozate ploi torențiale, vijelii cu rafale de până la 70 km/h și grindină. În București, furtunile vor fi urmate de o încălzire accentuată, cu maxime de 34-35 de grade sâmbătă.
Valul de căldură se extinde și se intensifică până sâmbătă
Valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în vestul, sudul și sud-estul țării, unde indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități. Informarea meteorologică emisă de ANM este valabilă de joi, 16 iulie, ora 12:00, până sâmbătă, 18 iulie, ora 22:00.
„Administrația Națională de Meteorologie a actualizat mesajele de atenționare cod galben, care vizează, pe de o parte, creșterea temperaturilor și, pe de altă parte, episoadele cu instabilitate din următoarele două zile”, a declarat Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul ANM, în direct la Digi24.
Joi și vineri va fi caniculă în Crișana, Banat și vestul Olteniei. Sâmbătă, canicula va afecta sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, precum și jumătatea sudică a Munteniei. În aceste regiuni, temperaturile maxime vor ajunge la 35-37 de grade.
Cod galben de caniculă în șapte județe
O avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat este valabilă de joi, ora 12:00, până sâmbătă, ora 10:00, în județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare.
„În următoarele două zile, astăzi și mâine, va fi cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, pentru că în această parte a țării așteptăm maxime termice între 34 și 37 de grade, acele 37 de grade cel mai probabil mâine. Iar, pe de altă parte, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități”, a precizat Florinela Georgescu.
În vestul și sudul țării, nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime de 20-21 de grade. În județele aflate sub cod galben, minimele vor ajunge, în general, la 20-22 de grade.
„Mâine va fi ziua cea mai caldă la nivelul întregii țări, iar sâmbătă temperaturile cele mai ridicate le vom înregistra în partea de sud, inclusiv în zona Capitalei”, a explicat directorul de prognoză al ANM.
Furtuni în mai multe regiuni: vijelii, grindină și ploi torențiale
O altă avertizare cod galben este valabilă joi, între orele 12:00 și 22:00. Sunt vizate cea mai mare parte a zonei montane, Maramureșul, estul și sudul Transilvaniei, Muntenia, nordul și estul Olteniei și sudul Dobrogei.
![]()
În aceste regiuni vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50-70 km/h. Este prognozată și grindină de mici și medii dimensiuni, de 1-3 centimetri.
„Vântul la rafală poate ajunge trecător la 50-70 km/h, iar cantitățile de apă care se vor acumula în timp scurt vor fi de 15-25 l/mp, izolat chiar înspre 50 l/mp”, a declarat Florinela Georgescu.
Potrivit comunicatului ANM, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp în intervale scurte, de una până la trei ore, iar izolat vor depăși 30-50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea pe arii restrânse și în celelalte regiuni.
Un nou cod galben de furtuni intră în vigoare vineri
Vineri, între orele 12:00 și 21:00, va fi în vigoare un nou cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.
Avertizarea vizează nordul Olteniei, nordul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și, local, Munții Apuseni. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice și rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse vor fi vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni, de 1-3 centimetri.
![]()
Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp în una până la trei ore și, izolat, vor depăși 30 l/mp.
Prognoza pentru București: furtuni joi, până la 35 de grade sâmbătă
Municipiul București se află joi, între orele 12:00 și 22:00, sub cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ. După-amiaza și seara vor fi averse de 10-15 l/mp și, izolat, de peste 20 l/mp, rafale de 50-70 km/h și, posibil, vijelii și grindină de mici dimensiuni, de 1-2 centimetri.
Temperatura maximă va fi de aproximativ 32 de grade, iar minima se va situa între 19 și 21 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Vineri, vremea va rămâne călduroasă, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură-umezeală de peste 80 de unități. După-amiaza și seara sunt posibile averse, descărcări electrice și rafale de 35-45 km/h. Maximele vor ajunge la 32-34 de grade, iar minimele vor fi de 19-21 de grade.
Sâmbătă, vremea va deveni caniculară în Capitală, cu o temperatură maximă de 34-35 de grade. Spre seară vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 35-40 km/h.
Cum va fi vremea pe litoral în următoarele zile
La mare, vremea va rămâne schimbătoare, potrivit directorului de prognoză al ANM.
„O vreme schimbătoare și la mare, cu probabilitate mai mare de ploaie astăzi, posibil apoi vineri. Sâmbătă sperăm într-o vreme lipsită de precipitații. Duminică însă, din nou, crește gradul de instabilitate pentru mare parte a țării, inclusiv pentru zona litorală”, a declarat Florinela Georgescu.
Instabilitatea este mai probabilă pe litoral în a doua parte a zilei de duminică sau seara. În scenariul cel mai favorabil pentru turiști, ploile ar putea apărea abia în noaptea de duminică spre luni.
„Este foarte probabil apoi ca prima parte a săptămânii viitoare să aducă mai multă instabilitate și o scădere treptată a temperaturilor. Apa mării este caldă, are în jur de 20-22 de grade, dar și ea probabil va suferi influențele modificărilor pe care le așteptăm zilele viitoare”, a mai spus Florinela Georgescu.
Editor : Ș.A.
