Guvernul a aprobat, joi, hotărârea prin care candidatura României pentru organizarea finalei UEFA Europa League din 2028 sau 2029 la București este declarată de interes public și de importanță națională. Dacă va fi desemnată de UEFA, Capitala ar găzdui pentru a doua oară ultimul act al celei de-a doua competiții europene intercluburi, după finala din 2012.
ACTUALIZARE 14:00 Potrivit Executivului, organizarea finalei ar transforma România în prima țară din regiune care găzduiește pentru a doua oară ultimul act al unei competiții europene intercluburi și ar contribui la consolidarea imaginii internaționale a țării, la generarea de beneficii economice și la promovarea României ca destinație pentru marile evenimente sportive.
Procesul de susținere a candidaturii, precum și pregătirea și organizarea eventualei finale vor fi coordonate de Comitetul interministerial constituit prin Decizia prim-ministrului nr. 73/2026, responsabil de toate etapele necesare desfășurării competiției în Capitală.
Știrea inițială
În documentele care însoțesc proiectul, Guvernul a amintit că România a organizat finala UEFA Europa League din 2012, patru meciuri de la UEFA EURO 2020, precum și Campionatele Europene Under-21 și Under-19. Aceste competiții demonstrează că Bucureștiul dispune de infrastructura și experiența necesare pentru găzduirea unui nou eveniment de anvergură.
Dacă va câștiga candidatura, România ar deveni prima țară din regiune care organizează pentru a doua oară finala unei competiții europene intercluburi.
Decizia aparține Comitetului Executiv al UEFA
Federația Română de Fotbal a transmis deja către UEFA dosarul de candidatură, însoțit de scrisorile de garanție și confirmare solicitate din partea autorităților române. Potrivit Guvernului, desemnarea gazdei va fi făcută de Comitetul Executiv al UEFA, pe baza unor criterii care vizează infrastructura, capacitatea organizatorică și angajamentele asumate de statul candidat.
Prin proiectul de hotărâre aflat pe agenda ședinței de joi, Executivul propune declararea de interes public și de importanță națională a competiției UEFA Europa League, precum și a candidaturii României, a pregătirii și a eventualei organizări a finalei la București în 2028 sau 2029.
Guvernul susține că adoptarea actului este necesară pentru continuarea procedurii de candidatură și pentru asumarea obligațiilor solicitate de UEFA. În nota de fundamentare se precizează că neadoptarea hotărârii ar putea conduce la pierderea șansei României de a găzdui finala UEFA Europa League.
Vezi documentele aici și aici.
Editor : A.D.
