Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat, printr-o decizie dată joi, 16 iulie, noțiunea de „fraudă gravă” care aduce atingere bugetului Uniunii Europene și o cerere a Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema prescripției în dosarele care vizează fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat, în cadrul Hotărârii Lin II, pronunțată pe 16 iulie, două teme mari ridicate de Înalta Curte de Casație și Justiție:
- pe de-o parte, să se înțeleagă ce înseamnă „fraudă gravă” care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;
- pe de altă parte să explice cum trebuie aplicată o altă hotărâre a CJUE din 2023, care vizează prescripția în cazurile de fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Ce a arătat CJUE în prima decizie, din 2023
Pentru a înțelege decizia CJUE din 16 iulie, trebuie reamintită prima decizie CJUE din 2023.
- Mai mulți români condamnați la închisoare pentru evaziune fiscală au contestat decizia de condamnare, menționând că trebuia să se aplice în cazul lor legea penală mai favorabilă, care ducea la constatarea prescripției răspunderii penale (în conformitate cu deciziile CCR din 2018 și 2022);
- Deciziile CCR din 2018 și 2022 au invalidat o dispoziție legală care viza întreruperea termenului de prescripție care exista la acel moment în materie penală, iar, timp de 4 ani, dreptul român „nu prevăzuse nicio cauză de întrerupere a acestui termen”.
- Prescripția răspunderii penale curge de la momentul săvârșirii infracțiunii, dar, înainte de deciziile CCR, aceasta putea fi întreruptă și reluată prin diverse acte de procedură penală. În urma deciziilor CCR și a lipsei unei intervenții legislative, practic, actele de procedură nu au mai afectat termenele de prescripție (între 2018 și 2022).
- În plus, în 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o altă decizie, a stabilit că legea penală mai favorabilă privind prescripția trebuie luată în calcul și în cazul dosarelor cu infracțiuni comise între 2014 și 2018. Astfel, judecătorii au fost obligați să aplice interpretarea ÎCCJ în momentul în care calculau termenul de prescripție din dosare care vizau infracțiuni comise între 2014 și 2018.
Curții de Justiție a Uniunii Europene i s-a cerut „să se pronunțe cu privire la conformitatea acestor diferite decizii pronunțate de instanțe române cu dreptul Uniunii Europene, în special cu dispozițiile care urmăresc combaterea eficientă a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale UE”.
„Curtea a amintit că statele trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o represiune efectivă a infracțiunilor legate de fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în scopul de a evita un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni”, potrivit unui comunicat CJUE.
În prima Hotărâre, din 2023, CJUE a subliniat că instanțele române nu trebuie să aplice decizia ÎCCJ din 2022 (vorbind strict de dosarele care vizează fraude grave care aduc atingere bugetului UE).
„În urma Hotărârii Lin (n.r. Decizia CJUE din 2023), ÎCCJ a statuat însă, în anul 2024, că instanțele române nu pot lăsa neaplicată decizia sa din anul 2022 fără a aduce atingere principiilor legalității în materie penală și interdicției lex tertia. În Hotărârea Lin II (n.r. Decizia CJUE din 16 iulie) pronunțată astăzi, Curtea constată în esență că această abordare a ÎCCJ nu este conformă cu dreptul Uniunii”, potrivit comunicatului CJUE.
Ce a generat a doua decizie a CJUE, din 2026
Hotărârea Lin II, adică decizia CJUE din 16 iulie, a pornit de la un dosar în care administratorul a două companii a dat facturi fictive pentru a permite unei a treia companii să își reducă baza de impozitare.
Prejudiciul stabilit în acest dosar asupra statului român este de aproximativ 59.000 de euro, în timp ce valoarea TVA care a fost eludată, aducând atingere intereselor financiare ale UE, este de 36.000 de euro.
Administratorul, urmărit penal pentru complicitate la evaziune fiscală, a scăpat de condamnare, fiind constatată prescripția răspunderii penale printr-o decizie a Curții de Apel Oradea.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a contestat hotărârea la ÎCCJ, „considerând că instanța a încetat în mod greșit procesul penal” în momentul în care a invocat decizia Înaltei Curți din anul 2022, practic fără să țină cont de decizia CJUE din 2023.
Astfel, ÎCCJ a cerut noi clarificări de la CJUE, iar de aici s-a ajuns la decizia (Hotărârea Lin II) din 16 iulie.
Ce a decis CJUE în Hotărârea din 2026
În primul rând, CJUE a clarificat noțiunea de fraudă „gravă” care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
„Astfel, ea statuează că, atunci când nicio dispoziție națională nu stabilește pragul de la care o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie considerată „gravă”, frauda trebuie calificată în mod automat drept „gravă”, în sensul Convenției PIF, din momentul în care valoarea sa totală este mai mare de 50 000 de euro, independent de aspectul dacă prejudiciul suferit efectiv de bugetul Uniunii este inferior sau nu acestui prag”, este interpretarea CJUE.
În ceea ce privește decizia ÎCCJ din anul 2022, aplicabilă în dosarele care vizează fraude grave care aduc atingere bugetului UE, CJUE arată că:
„Curtea s-a limitat să statueze că dreptul Uniunii se opune ca acest standard național de protecție astfel cum a fost consacrat în decizia din anul 2022 a ÎCCJ să fie aplicat de instanțele române în cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii”, potrivit comunicatului CJUE.
În același timp, Curtea de Justiție a UE subliniază că „nu impune instanțelor române să combine mai multe reglementări succesive”, în așa fel încât să creeze „pe cale judecătorească un regim al modului de calcul al termenelor de prescripție a răspunderii penale”.
„Într-adevăr, interdicția impusă prin această hotărâre (n.r. Hotărârea din anul 2023 a CJUE) instanțelor române de a aplica decizia din anul 2022 a ÎCCJ se înscrie în continuarea unei jurisprudențe consolidate a Curții și prezenta astfel un caracter previzibil (…)
Așadar, nu poate fi identificată nicio incertitudine în materie, instanțele române fiind obligate să considere, în conformitate cu Hotărârea Lin, că un asemenea risc (n.r. Riscul de impunitate pentru fraudele grave care aduc atingere intereselor financiare ale UE) este stabilit”, mai arată CJUE.
Ce zice CJUE despre dosarele deja judecate
CJUE subliniază că în cazul dosarelor deja închise, prin hotărâri definitive, prin care s-a invocat decizia ÎCCJ din 2022 și care a dus la constatarea prescripției, dreptul Uniunii nu impune rejudecarea lor.
În același timp, însă, CJUE subliniază că judecătorii trebuie să țină cont de prima decizie a CJUE, din 2023, în cadrul dosarelor în lucru, inclusiv în cadrul celor care fac obiectul recursului în casație.
- Trebuie menționat în acest context că CJUE se referă la „hotărâri care au dobândit autoritate de lucru judecat”.
„Nu impune repunerea în discuție a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat și care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ÎCCJ, prescripția răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Cu toate acestea, o hotărâre care face obiectul unui recurs în casație nu poate, în principiu, să fie considerată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat”, potrivit comunicatului CJUE.
Comunicatul integral al CJUE, privind Hotărârea Lin II, din 16 iulie, poate fi citit aici.
Ce răspuns a dat ÎCCJ după decizia CJUE din 2026
După ce decizia CJUE a fost dată publicității, reprezentanții ÎCCJ au transmis un comunicat de presă prin care arată că Înalta Curte „a aplicat întotdeauna cu bună-credință dreptul european în ansamblul său”.
„Abordarea adoptată de Înalta Curte în materia prescripției răspunderii penale nu a reprezentat o opțiune între dreptul Uniunii Europene și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (…)
Valorificarea jurisprudenței Curții de la Strasbourg nu a constituit o abatere de la dreptul Uniunii, ci aplicarea acestuia potrivit regulilor de interpretare prevăzute chiar de Carta drepturilor fundamentale”, se arată în comunicatul ÎCCJ.
Înalta Curte mai subliniază că „și-a fundamentat opinia pe premisa că dreptul european constituie un sistem coerent de protecție a drepturilor fundamentale, în care dialogul dintre CJUE și CEDO trebuie valorificat în mod complementar, și nu privit ca o alternativă între două standarde concurente”.
Comunicatul integral al ÎCCJ poate fi citit aici.
Editor : M.G.
About the Author
