Ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu face o vizită în Statele Unite, unde participă la evenimente dedicate aniversării a 250 de ani de la Declarația de Independență a SUA, are întâlniri cu membri ai Congresului american și ia parte, la invitația secretarului de stat Marco Rubio, la Conferința Ministerială privind resurgența terorismului politic.
Punctul central al vizitei este participarea, pe 16 iulie, la reuniunea ministerială organizată de Departamentul de Stat al SUA, la invitația secretarului de stat Marco Rubio. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Oana Țoiu va prezenta experiența României privind efectele violenței politice din perioada regimurilor totalitare.
„Experiența dureroasă a crimelor și a încarcerărilor politice ne face să susținem astăzi o agendă care vizează prevenția înainte ca violența să capete rădăcini, indiferent de ideologia care propagă violența ca instrument politic”, spune comunicatul MAE.
Ministra română va prezenta, de asemenea, perspectiva Uniunii Europene, bazată pe agenda Protect EU, insistând asupra măsurilor de prevenire a radicalizării tinerilor în mediul online.
În cadrul vizitei, Oana Țoiu a avut o serie de întrevederi cu membri ai Congresului SUA, între care Steve Daines, Mike Rogers, Pat Harrington, Joe Wilson, Gregory Meeks și Kevin Self. Discuțiile au vizat rezultatele summitului NATO, prezența militară americană în România, precum și extinderea investițiilor și a cooperării economice dintre cele două state.
Totodată, MAE anunță că România va găzdui în această toamnă, în premieră, programul Romania–United States Exchange Program, destinat unei delegații de consilieri ai Congresului SUA și reprezentanți ai unor think tankuri americane, după acordul încheiat în această primăvară între Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat al SUA.
Agenda vizitei a inclus și participarea la ceremoniile dedicate prezenței navei-școală „Mircea” în SUA, organizate cu ocazia celebrării a 250 de ani de la independența Statelor Unite, o întâlnire cu studenți români de la Harvard și o masă rotundă găzduită de Atlantic Council, consacrată cooperării româno-americane în domeniile securității și economiei, în contextul deciziilor adoptate la summitul NATO de la Ankara.
Editor : Ana Petrescu
