E fiesta în Spania. Noii campioni mondiali, care au detronat seara trecută Argentina lui Messi, au adus Cupa Mondială acasă. Vor fi primiți, pe rând, de regele Spaniei de premierul Petro Sancez, iar apoi Cupa Mondială va face turul Madridului. Nu mai puțin de 1.000.000 de oameni sunt pe străzi, petrec și acum.
Avionul companiei aeriene Iberia,, care transporta echipa spaniolă, a aterizat pe pistă sub un cer albastru, a constatat la faţa locului un jurnalist al AFP.
Un mic steag spaniol fluturând în partea din faţă a avionului, chiar deasupra cabinei de pilotaj, era vizibil la sosirea acestuia la aeroport.
După ce a aterizat pe pistă, sub supravegherea strictă a poliţiei, aeronava şi-a deschis uşile, iar primii care au coborât au fost antrenorul Luis de la Fuente, căpitanul Rodrigo Hernandez (Rodri), îmbrăcat în tricoul şi şortul echipei „La Roja”, cu medalia la gât şi cu cupa în mâini, precum şi preşedintele federaţiei, Rafael Louzán.
Cupa Mondială a venit din nou pe teritoriul spaniol, relatează corespondentul Digi24 în Spania, Alin Petrică. Selecționata Spaniei a aterizat pe aeroportul Bara Haz din Madrid. Au o scurtă pauză iar apoi urmează o vizită la Palatul Regal, unde vor fi primiți de regele Felipe al 6-lea. Urmează primirea de la Palatul Guvernamental, unde se vor întâlni cu premierul Pedro Sanchez.
Punctul culminant va fi plimbarea cu un autocar descoperit, un traseu de onoare de 7km, de la Palatul Guvernamental până undeva în centru și evident ridicarea Cupei, așa cum au făcut-o pe stadion . La eveniment vor participa în jur de 1.000.000 de persoane.
Editor : Sebastian Eduard
