Diana Șoșoacă a fost implicată, joi, într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 al Capitalei, au declarat surse pentru Digi24.ro. Europarlamentara era pasager într-unul dintre autoturismele implicate și a fost transportată la spital la pentru investigații medicale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14:35, iar Brigada Rutieră a fost sesizată printr-un apel la 112, arată comunicatul de presă al instituției.
Potrivit Poliției, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, care circula pe Bulevardul Iuliu Maniu dinspre strada Lujerului către strada Apusului, a intrat în coliziune cu mașina care circula în fața sa. Cel de-al doilea autoturism era condus de un tânăr de 23 de ani.
În urma impactului, un pasager în vârstă de 50 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, potrivit Brigăzii Rutiere.
Conform surselor Digi24.ro, Diana Șoșoacă era pasageră în autoturismul respectiv.
Polițiștii i-au testat cu aparatul Alcooltest pe cei doi conducători auto, iar rezultatele au fost zero, mai precizează comunicatul Brigăzii Rutiere.
Brigada Rutieră continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Diana Șoșoacă este europarlamentar și lider al partidului SOS România și a fost aleasă în Parlamentul European la scrutinul din 2024.
Editor : Ana Petrescu
