Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a cerut, joi, reducerea numărului de locuri la buget pentru noi studenți, în contextul în care este înregistrat un excedent de aproximativ 40% de absolvenți în țară.
„CMSR solicită constituirea unui grup de lucru interinstituţional, cu participarea Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi a altor instituţii relevante, pentru elaborarea unei metodologii naţionale de fundamentare a cifrei de şcolarizare în medicina dentară.
Aceasta ar trebui fundamentată pe indicatori obiectivi şi măsurabili privind distribuţia teritorială a medicilor stomatologi, nevoile reale de acces la servicii şi capacitatea de absorbţie a pieţei”, susţine CMSR într-un comunicat.
Adresă către premierul Bolojan
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a anunţat că a transmis o adresă prim-ministrului interimar Ilie Bolojan, prin care aduce în atenţia Guvernului concluziile Raportului privind ajustarea cifrei de şcolarizare în medicina dentară, publicat în luna martie a acestui an.
Potrivit acestuia, România nu se confruntă cu un deficit de medici stomatologi, ci dimpotrivă, în ultimii 10 ani, numărul medicilor stomatologi din ţara noastră a crescut cu aproximativ 50%, în timp ce populaţia a scăzut cu 4,7%, excedentul actual de medici stomatologi fiind estimat la aproximativ 40%.
Astfel, susţine CMSR, continuarea finanţării pentru formarea unui număr tot mai mare de absolvenţi ridică problema utilizării eficiente a resurselor publice.
Adresa poate fi accesată AICI.
Numărul mare de absolvenți îngreunează integrarea profesională
Potrivit reprezentanților Colegiului, concluzia este susţinută şi de datele recente ale unui sondaj intern CMSR, realizat în rândul tinerilor medici stomatologi, cu vârsta de până la 35 de ani, potrivit căruia 82% consideră că numărul mare de absolvenţi îngreunează integrarea profesională, iar 64% indică dificultatea găsirii unui loc de muncă. Mai mult decât atât, 17% dintre respondenţi iau în calcul să plece din România, scrie Agerpres.
„În medicina dentară, provocarea reală nu este lipsa numerică a medicilor stomatologi, ci accesul redus al populaţiei la servicii. Resursele publice trebuie direcţionate prioritar către măsuri cu impact direct pentru pacienţi: Finanţarea serviciilor stomatologice prin sistemul public de asigurări de sănătate, stimularea medicilor stomatologi să practice în mediul rural şi dezvoltarea programelor de prevenţie şi educaţie pentru sănătatea orală.
În acelaşi timp, datele Barometrului CMSR Young arată că tinerii medici se confruntă cu dificultăţi reale de integrare profesională, iar aceste semnale trebuie avute în vedere atunci când sunt stabilite politicile privind cifra de şcolarizare”, a declarat Florin Lăzărescu, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi.
Editor : M.C
