Echipajul de dublu rame al României, format din Simona Radiş şi Adriana Adam, a câştigat medalie de aur, după o cursă dominată de tricolore, la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Ştefan Berariu şi Florin Lehaci s-au impus în proba de dublu rame masculin, informează News.ro.
În cazul cursei feminine, atacul adversarelor la start nu a schimbat planurile româncelor Simona Radiş şi Adriana Adam care după 1.000 de metri au făcut demonstraţie de forţă si unison.
Cu 4:49.04, româncele au depăşit Cehia si Italia, timpul fiind un record european al probei.
Pentru Simona e al 9-lea titlu european din carieră, pentru Adriana, medalia de aur cu numărul 5.
La rândul lor, sportivii Ştefan Berariu şi Florin Lehaci s-au impus în proba de dublu rame masculin (M2-). O nouă cursă spectaculoasă, gestionată impecabil de Ştefan şi Florin, care au trecut primii linia de sosire.
Sportivii români mai sunt angrenaţi în alte patru finale sâmbătă.
Editor : B.E.
