Când Edmund Hillary a realizat prima ascensiune pe Everest în 1953, a făcut o fotografie cu șerpașul Tenzing Norgay, dar nu s-a gândit să-l roage pe Tenzing să-i facă și lui una. Fotografia lui Nirmal Purja din 2019, care înfățișează un „șir” de aproximativ 300 de alpiniști așteptând să pășească pe vârful Everestului, la 8.849 m, mulți dintre ei plătind 50.000 de lire sterline pentru această experiență, a devenit virală pe rețelele sociale, stârnind îngrijorare cu privire la comercializarea celui mai înalt vârf din lume, scrie The Times într-un necrolog dedicat alpinistului Nirmal Purja, al cprui deces a fost anunțat pe 1 august, în urma unei avalanșe produse joi pe Broad Peak, în Pakistan.
Purja, născut în Nepal, care a luptat alături de gurkha în Afganistan (soldați nativi din Nepal, cunoscuți la nivel mondial pentru vitejia lor feroce, disciplina exemplară și o istorie militară remarcabilă, care de peste două secole, au servit în Armata Britanică, Armata Indiană, Armata Nepaleză și în Poliția din Singapore) și a servit în cadrul Forțelor speciale ale Marinei regale britanice (SBS), și-a dat seama că lucrurile ar putea lua o întorsătură catastrofală pe acest tronson extrem de expus al Everestului. Pe măsură ce oamenii așteptau, le era din ce în ce mai frig și deveneau tot mai nerăbdători, consumându-și rezervele de oxigen; era, literalmente, cel mai prost loc în care te-ai putea afla blocat într-o coadă. Timp de două ore, el a preluat conducerea, „ca un polițist rutier”, acordând prioritate celor mai înghețați și celor care așteptaseră cel mai mult timp, încercând în același timp să-i calmeze pe ceilalți. „În loc ca oamenii să se certe pe tema cine ar trebui să urce primul, este mai bine ca totul să fie gestionat în mod sistematic”, a declarat el mai tâzriu pentru The Guardian.
Purja se afla pe Everest în cadrul proiectului „Project Possible”, care avea ca obiectiv escaladarea celor 14 vârfuri cele mai înalte din lume, fiecare cu o altitudine de peste 8.000 de metri și situate în așa-numita „zonă a morții”. El și echipa sa de șerpași și-au atins obiectivul în 189 de zile, doborând recordul anterior de șapte ani, zece luni și șase zile, stabilit în 2013. Realizarea lor remarcabilă poate fi urmărită în documentarul Netflix „14 Peaks: Nothing is Impossible” (2021). Pe parcurs, el a salvat alți trei alpiniști, inclusiv coborând de pe frânghia unui elicopter pe Annapurna, în Himalaya, pentru a-l recupera pe Chin Wui Kin, un anestezist care a decedat ulterior la spital.
Criticii au sugerat că utilizarea oxigenului suplimentar de către Purja a diminuat valoarea realizării sale. „Nu este chiar alpinism așa cum îl înțeleg eu”, a declarat Stephen Venables, primul britanic care a escaladat Everestul fără oxigen, adăugând că „în istoria alpinismului, aceasta va rămâne doar o notă de subsol”. Chris Bonington a adăugat că Purja a dat dovadă de „o condiție fizică excepțională”, dar nu a deschis noi orizonturi, precizând: „Nu consider acest lucru un eveniment major.” Ulterior, Purja a escaladat toate vârfurile fără oxigen.
Acum trei ani, Purja și echipa sa au devenit primii care au cucerit K2 în timpul iernii. Vârful este atât de periculos încât este cunoscut sub numele de „Muntele Sălbatic”, multe dintre cele 11 victime ale unei avalanșe din 2008 zăcând încă în „Gâtul Sticlei”, o râpă lungă, abruptă și îngustă, deasupra căreia se înalță o stâncă de gheață de 100 de metri.
„Trecând pe lângă cadavre, îți dai seama că unele lucruri depășesc planificarea și priceperea. Uneori e ziua ta norocoasă, iar alteori nu”, a observat el.
Amintindu-și de cozile de pe Everest din 2019, Purja și-a exprimat îngrijorarea atât cu privire la daunele aduse mediului montan, cât și la numărul tot mai mare de alpiniști, care sunt adesea nepregătiți. „Ai putea fi cel mai bun alpinist din lume, omul cel mai bine adaptat la altitudini mari”, a declarat el pentru The Times. „[Dar] dacă te afli la coada rândului, acolo îți este locul. Viața ta este în mâinile celor din față și depinde de capacitatea lor de a urca și de a coborî.”
Nirmal Purja, cunoscut sub numele de Nimsdai sau Nims, a fost al patrulea dintre cei cinci copii ai unei familii din satul montan Dana, din vestul Nepalului, născut în 1983. Tatăl său, Nanda Bahadur Purja, a servit în rândurile gurkha; mama sa, Purna Kumari, era o muncitoare agricolă fără studii, care adesea muncea din greu cu un copil legat la spate. „Proveneam dintr-o familie foarte săracă”, a declarat el pentru National Geographic. „Îmi amintesc că, în copilărie, nici măcar nu aveam șlapi.”
Avea patru ani când s-au mutat mai jos, la Ramnagar, un sat din junglă situat lângă Kathmandu, în cea mai caldă și mai plată zonă a țării. „Aveam o mulțime de aventuri de trăit: pe străzi, în pădure, lângă apă; potențialul de explorare era imens”, a scris el. La zece ani a contractat tuberculoză și, mai târziu, a fost diagnosticat cu astm, dar a trecut cu ușurință peste ambele posibile limitări.
Doi dintre frații săi, Ganga și Kamal, au urmat exemplul tatălui lor și s-au înrolat în trupele gurkha, trimițând bani acasă pentru a susține educația lui Nirmal la Small Heaven Higher Secondary, o școală cu predare în limba engleză din Chitwan. Acolo a înfruntat bătăușii practicând kickboxingul, devenind campion regional. Mai avea un frate, Jit, și o soră mai mică, Anita.
Purja a crescut dorindu-și să devină fie un gurkha, ca tatăl și frații săi, fie un funcționar public. „Dar voiam să fiu versiunea nepaleză a lui Robin Hood, furând de la bogați și dând săracilor”, a spus el. A ales prima opțiune, a fost selectat la a doua încercare și, în 2003, s-a alăturat Companiei de Instruire Gurkha de la Catterick Garrison, North Yorkshire, doar pentru a fi bombardat cu întrebări despre Everest.
„Nu păreau deloc impresionați când le-am mărturisit că nici măcar nu văzusem tabăra de bază, darămite să fi urcat mai sus de ea”, a spus el. În 2006 s-a căsătorit cu Suchi, care lucrează în domeniul stomatologiei și este fiica unui gurkha. Locuiau în Eastleigh, lângă Southampton, iar ea îi supraviețuiește împreună cu Himani, fiica lor mică.
Trimis în Afganistan în 2007, a participat la operațiuni de curățare a unor zone vaste de teren în căutarea dispozitivelor explozive improvizate, alături de comandourile Marinei regale. De asemenea, a luat parte la schimburi de focuri și a atașat mine de bară L9 la ușile complexelor inamice. „Treaba mea era să mă furișez până la o ușă, să fixez mina, să fug și… bum”, își amintește el.
Unitatea sa patrula prin văile deșertice deschise, sub o căldură toridă, făcându-și prezența cunoscută oricui îi urmărea și „menținând legătura cu localnicii prietenoși, în timp ce primeam focuri sporadice din partea celor mai puțin prietenoși”. Munca era stresantă, dar plină de satisfacții, a spus el, adăugând: „Când armele se declanșau, adrenalina îmi curgea prin vene.”
Aflând despre operațiuni desfășurate în alte părți, inclusiv operațiuni de salvare a ostaticilor, arestări dure ale unor figuri importante ale talibanilor și raiduri cu spargerea ușilor, toate efectuate de Serviciul Aerian Special (SAS) sau de SBS, și-a dorit „să fie unul dintre acei tipi”. În 2009 a devenit primul gurkha care a trecut de selecția pentru SBS, integrându-se prin învățarea umorului din sitcomurile britanice și a glumelor obscene.
A învățat, de asemenea, să alunge gândurile negative, o tehnică pe care a pus-o ulterior în practică în munți. „Dacă ai degerături sau diaree, concentrează-te în schimb pe genunchiul tău bolnav. Sună nebunesc, nu-i așa? Dar asta e, gândește-te la ceva mai rău.”
În cadrul SBS, Purja s-a specializat ca medic de urgență și, în iulie 2010, a fost trimis în misiune activă, năpustindu-se prin case și complexuri inamice, confruntându-se față în față cu forțe inamice periculoase sau cu capcane explozive improvizate (IED). „Să sparg ușile cu piciorul era palpitant, dar înfricoșător”, își amintește el.
Odată, a fost împușcat în timpul unui schimb de focuri. „După ce mi-am ocupat poziția pe acoperișul unei clădiri, trăgând cu arma în timp ce stăteam întins pe burtă, am fost lovit de ceva. La început nu eram sigur de ce anume, dar lovitura a fost suficient de puternică încât să mă arunce de pe clădire”, a spus el. Din fericire, glonțul i-a zgâriat doar fața, provocând mai multe daune patului puștii sale. A reluat focul cu un pistol până la încheierea operațiunii și până când rana i-a putut fi pansată.
Între timp, începuse să practice alpinismul, făcând o drumeție până la tabăra de bază de pe Everest în 2012 și, în ciuda experienței reduse, escaladând vârful Lobuche East, de 6.119 m. În 2014, a obținut o diplomă în managementul securității la Universitatea din Loughborough.
Doi ani mai târziu, a profitat de o perioadă de concediu pentru a face prima dintre cele șase ascensiuni ale sale pe Everest, acoperind costul de 50.000 de lire sterline spunând băncii că avea nevoie să împrumute 15.000 de lire sterline „pentru a cumpăra o mașină” și epuizându-și economiile pentru restul sumei. Lipsa aclimatizării a făcut ca el să dezvolte un edem pulmonar, adică un exces de lichid în plămâni. Rușinat, a coborât pentru a-și reveni înainte de a se întoarce și a ajunge pe vârf. Pe drumul de coborâre, a salvat un alpinist indian abandonat și aflat în pericol, fapt pentru care a fost recompensat cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE).
A escaladat din nou Everestul în 2017 alături de o echipă de gurkha, în cadrul inițiativei G200E, o celebrare întârziată a împlinirii a 200 de ani de serviciu în slujba Coroanei Britanice, sărbătorită inițial în 2015. În timp ce ceilalți se recuperau, el a escaladat Muntele Lhotse (8.516 m) și Muntele Makalu (8.485 m), al patrulea și al cincilea vârf ca înălțime din lume.
Simțind dorința sa de a se dedica alpinismului cu normă întreagă, SBS l-a promovat instructor de luptă în condiții de frig extrem, în timp ce SAS a încercat să-l atragă cu un program de alpinism la altitudine mare, cu durata de un an.
Cu toate acestea, în 2018, el a renunțat la pensia sa militară integrală, „o sumă de bani care i-ar fi schimbat viața”, pentru a se concentra pe „Project Possible”, finanțându-se prin sponsorizări, în special din partea producătorului de ceasuri Bremont, și prin reipotecarea casei familiei. „A renunța la o carieră atât de prestigioasă mi s-a părut riscant, dar eram pregătit să pariez totul pentru ambiția mea”, a scris el în memoriile sale, „Beyond Possible” (2020), în care demonstrează o relație oarecum neortodoxă cu frica.
Stilul de „mascul alfa” al lui Purja a fost uneori obiectul unor critici acerbe. Unii considerau că își lua propriile discursuri motivaționale prea ad litteram; alții, că îi forța prea mult pe colegii săi alpiniști. Un prieten din Tibet l-a avertizat cu privire la rivalii invidioși, adăugând: „E de ajuns o singură împingere ca tu să dispari definitiv de pe munte.”
Acum doi ani, New York Times a publicat acuzații scandaloase la adresa lui și a altor alpiniști bărbați, formulate de mai multe alpiniste, printre care Lotta Hintsa, o fostă Miss Finlanda. Purja a refuzat să fie intervievat, dar a negat acuzațiile, calificându-le drept „false și defăimătoare”.
Pe 21 iulie 2026, Purja a escaladat vârful Gasherbrum II din Pakistan, de 8.035 m, fără oxigen suplimentar, înregistrând cea de-a 57-a ascensiune a unui vârf de peste 8.000 de metri. Nouă zile mai târziu, a început o ascensiune spontană pe Broad Peak, tot în Pakistan, alături de un grup de colegi alpinisti. „Nu a fost ceva planificat. Dar oportunitățile nu strigă: ele șoptesc celor care lucrează deja în tăcere”, a scris el în stilul său caracteristic, plin de optimism. Câteva ore mai târziu, au fost prinși într-o avalanșă care a măturat vârful Broad Peak. De atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
Nirmal Purja, militar în forțele speciale și alpinist, s-a născut pe 25 iulie 1983. Decesul său în urma unei avalanșe a fost anunțat pe 1 august 2026. Avea 43 de ani.
Editor : B.E.
About the Author
