Militarii au reluat luni dimineață operațiunea de detonare controlată a stâncii Pârjoaia, în încercarea de a devia un debit mai mare din Dunăre către Centrala Nucleară de la Cernavodă. După ce primele explozii de duminică nu au reușit să distrugă complet formațiunea de rocă, echipele MApN vor folosi de această dată o încărcătură dublă de explozibil, de 60 de kilograme.
Este o misiune esențială pentru funcționarea centralei Cernavodă. Armata dorește să detoneze o stâncă în așa fel încât apa din Dunăre să fie deviată cât mai aproape de centrala de la Cernavodă pentru ca mecanismul de răcire să funcționeze în parametri.
60 de kilograme de explozibil pentru distrugerea stâncii
Scafandrii militari vor amplasa 60 de kilograme de explozibil pentru a distruge stânca aflată în apropierea brațului Bala. După detonare, mai multe barje vor bloca brațul Bala, astfel încât o cantitate mai mare de apă să fie redirecționată spre Dunărea Veche, de unde este alimentată centrala nucleară.
Este așteptat ca această misiune a Ministerului Apărării Naționale să rezolve problema, având în vedere că în următoarele zile este anunțată în continuare secetă, sunt anunțate temperaturi foarte mari, iar problema nu se va rezolva de la sine. Detonarea va începe în jurul orei 10:00, fiind vorba de o misiune complexă a scafandrilor militari.
Duminică, militarii au folosit 30 de kilograme de explozibil, însă au reușit doar să desprindă o parte din stâncă.
Intervenție de urgență pentru alimentarea cu apă a centralei
Operațiunea a fost declanșată în contextul scăderii istorice a debitului Dunării, provocată de seceta prelungită și temperaturile extreme. Nivelul redus al apei pune în pericol alimentarea cu apă a sistemului de răcire al Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Duminică, Ministerul Apărării Naționale a mobilizat peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru detonarea controlată a stâncii Pârjoaia și devierea unei părți din debitul brațului Bala către Dunărea Veche. Prima etapă a operațiunii nu și-a atins însă obiectivul, astfel că autoritățile au decis reluarea intervenției cu o cantitate mai mare de explozibil.
În paralel, Guvernul a aprobat fonduri pentru lucrările hidrotehnice necesare redirecționării apei, considerând intervenția una de interes strategic pentru securitatea energetică a României.
Reactorul 1 este deja oprit
Situația de la Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne critică. Potrivit informațiilor prezentate de reporterul Digi24, reactorul 1 este oprit de șase zile din cauza debitului insuficient al Dunării.
„În ce privește centrala de la Cernavodă, știm că reactorul 1 a fost închis în urmă cu 6 zile din cauza cantității mici de apă care ajunge la centrală. Sunt riscuri cu privire la reactorul 2 al centralei: în cazul în care nu va fi suficientă apă pentru răcire, atunci și al doilea reactor ar putea să fie închis. Este foarte important, deoarece centrala Cernavodă aprovizionează România cu aproape un sfert din cantitatea necesară de energie electrică”, a mai spus Valentin Stan.
Editor : Ana Petrescu
