Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni noi avertizări de caniculă și temperaturi extreme, în contextul unui val de căldură care se extinde în cea mai mare parte a țării. Pentru mai multe județe din vest este cod roșu, iar marți temperaturile vor ajunge până la 41 de grade. Meteorologii avertizează că vor urma și nopți tropicale, iar de miercuri spre joi acestea vor cuprinde aproape toată țara.
Informarea meteorologică este valabilă de luni, 3 august, ora 10:00, până vineri, 7 august, ora 10:00 și vizează un val de căldură, caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale. Potrivit ANM, luni și marți, 3 și 4 august, valul de căldură va persista și se va extinde în cea mai mare parte a țării. Va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 33 de grade pe litoral și vor ajunge în jurul valorii de 40 de grade în Câmpia de Vest. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime între 20 și 26 de grade, pe litoral, în regiunile vestice și pe arii restrânse în restul țării. Din noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august, nopțile tropicale se vor extinde în cea mai mare parte a țării.
Cod roșu luni în Satu Mare, Bihor și Arad
Pentru intervalul 3 august, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00, ANM a emis un cod roșu pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad. În aceste județe, valul intens de căldură va persista, iar meteorologii estimează temperaturi extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii august.
Maximele vor ajunge la 37–38 de grade în județul Satu Mare și la 39–40 de grade în județele Bihor și Arad. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de până la 24–25 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în dealurile Crișanei.
Cod portocaliu în nouă județe
Tot de luni, ora 10:00, până marți, ora 10:00, este în vigoare un cod portocaliu în județele Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș.
Valul de căldură va fi persistent și intens, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade. Va fi caniculă, disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse între 20 și 24 de grade.
Pentru același interval, 3 august, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00, este valabil un cod galben în Oltenia, Moldova, vestul și sud-vestul Munteniei și sudul Transilvaniei.
Valul de căldură va fi persistent, cu temperaturi deosebit de ridicate și, local, caniculă. Maximele vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului. Disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU va atinge pragul critic de 80 de unități. Pe alocuri, noaptea va fi tropicală, cu minime de 20–22 de grade.
Marți, codul roșu se extinde. Sunt anunțate până la 41 de grade
Pentru intervalul 4 august, ora 10:00 – 5 august, ora 10:00, ANM extinde avertizarea cod roșu. Aceasta va viza județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș. Valul intens de căldură va persista, iar temperaturile extreme vor fi comparabile cu recordurile absolute ale lunii august.
În județul Satu Mare sunt prognozate maxime de 38–39 de grade, în timp ce în Bihor, Arad și Timiș temperaturile vor ajunge la 39–41 de grade.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va rămâne tropicală, cu minime de până la 24–26 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în dealurile Crișanei.
Marți, între orele 10:00 din 4 august și 10:00 din 5 august, va fi cod portocaliu în Maramureș, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei și sud-vestul Olteniei.

Valul de căldură se va extinde și se va intensifica. Va fi caniculă, iar maximele vor fi cuprinse între 35 și 39 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime între 20 și 24 de grade, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în dealurile Banatului.
Un cod galben va fi în vigoare marți, 4 august, de la ora 10:00, până miercuri, 5 august, la ora 10:00, în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și Olteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei. În aceste regiuni, valul de căldură se va extinde și se va intensifica. Temperaturile vor fi deosebit de ridicate, iar pe arii extinse va fi caniculă.
Maximele vor varia de la 31–32 de grade pe litoral și în estul Transilvaniei până la 37–38 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei. Indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități, iar pe alocuri noaptea va fi tropicală, cu minime între 20 și 24 de grade. Cele mai ridicate temperaturi nocturne sunt așteptate pe litoral.
Editor : M.I.
