O grupare infracţională din care făceau parte un poliţist şi angajaţi ai unor spitale şi care are legătură şi cu avocaţi din Capitală a fost destructurată de către procurori. Anchetatorii spun că poliţistul, asistenţi şi paznici din spitale accesau fără drept bazele de date situaţia civilă şi medicală a unor victime ale accidentelor rutiere, după care acestea erau contactate pentru a intenta procese, mare parte dintre banii obţinuţi revenind, în realitate, unor avocaţi sub formă de „onorariu de succes”. Anchetatorii au identificat peste 2.000 de astfel de cazuri. Patru persoane, între care poliţistul implicat, sunt inculpate şi plasate sub control judiciar.
„Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul anului 2026, inculpaţii ar fi acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite, constând în comisioane provenite din încheierea unor contracte de asistenţă juridică. În acest context, aceştia ar fi exploatat, fără drept, la diferite intervale de timp, informaţii care nu erau destinate publicităţii, respectiv date cu caracter personal şi date privind starea de sănătate a unor victime ale accidentelor rutiere (precum identitatea, domiciliul, diagnosticul, documente medicale, unitatea sanitară în care erau internate, date de contact şi informaţii privind aparţinătorii)”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, citat de News.ro.
Procurorii au stabilit că un poliţist din cadrul Poliţiei Capitalei accesa ilegal o aplicaţie informatică utilizată la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi, pe de altă parte, personal medical auxiliar şi personal de pază din spitale intra în bazele de date ale unităţilor sanitare unde erau internate victimele unor accidente.
„Ulterior, datele astfel obţinute ar fi fost utilizate pentru identificarea şi contactarea victimelor accidentelor rutiere, în scopul intermedierii încheierii unor contracte de asistenţă juridică cu anumite societăţi de avocatură sau avocaţi. În schimbul serviciilor juridice oferite, persoanele vătămate ar fi fost de acord să cedeze acestora, cu titlu de onorariu de succes, o parte semnificativă din despăgubirile obţinute ca urmare a accidentelor rutiere. Totodată, din probatoriul administrat a rezultat că activitatea infracţională ar fi determinat crearea unui mecanism prin care accesul la victimele internate în anumite unităţi spitaliceşti din municipiul Bucureşti era direcţionat, în mod preferenţial, către un număr restrâns de avocaţi sau societăţi de avocatură. Utilizarea fără drept a datelor confidenţiale ale persoanelor vătămate ar fi facilitat astfel încheierea contractelor de asistenţă juridică exclusiv în beneficiul acestora şi obţinerea ulterioară a unor comisioane rezultate din onorariile de succes”, au mai stabilit anchetatorii.
Pe parcursul anchetei, procurorii au identificat aproximativ 2.350 de contracte de asistenţă juridică cu privire la care există suspiciuni. Acestea au fost ridicate în urma unor percheziţii efectuate.
Anchetatori urmează de asemenea a analiza circuitul financiar al sumelor încasate cu titlu de onorarii, precum şi obligaţiile fiscale aferente, întrucât există suspiciunea că cei care au încasat banii au făcut evaziune fiscală.
„În cauză sunt efectuate cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, constând, în esenţă, în ascunderea sursei impozabile reprezentate de onorariile avocaţiale rezultate din activitatea de reprezentare juridică a victimelor accidentelor rutiere, precum şi în sprijinirea acestui mecanism prin încasarea sumelor cuvenite cu acest titlu în conturile unor persoane fizice şi juridice, urmată de retragerea acestora în numerar”, mai informează Parchetul.
Patru persoane, între care poliţistul suspectat că accesa ilegal baza de date a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost inculpate ân acest dosar, fiind plasate sub control judiciar.
În plus, „având în vedere natura şi gravitatea faptelor cercetate, precum şi necesitatea asigurării reparării prejudiciului produs prin infracţiunile investigate, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii şi a cheltuielilor judiciare, procurorul de caz a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de 655.646 lei, 52.755 euro, 11.481 USD şi 1.455 lire sterline, ridicate cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate în data de 30.07.2026”, mai transmite sursa citată.
Editor : B.E.
