Valurile de căldură cresc riscul de deshidratare și pot pune presiune asupra organismului, mai ales în cazul copiilor, vârstnicilor și persoanelor care petrec mult timp în aer liber. Specialiștii atrag atenția că, în perioadele caniculare, hidratarea trebuie adaptată în funcție de greutatea corporală, nivelul de efort și condițiile de mediu, iar alimentația joacă un rol la fel de important. De la cantitatea optimă de apă până la fructele și alimentele care ajută la refacerea electroliților pierduți prin transpirație, medicii explică ce recomandări ar trebui respectate pentru a face față temperaturilor ridicate.
Pe fondul temperaturilor tot mai ridicate din timpul verii, specialiștii atrag atenția că prevenția rămâne cea mai eficientă metodă de protecție împotriva efectelor caniculei.
Câtă apă trebuie să bem zilnic, în funcție de greutatea corporală
„Necesarul de apă diferă de la o persoană la alta, motiv pentru care nu există o cantitate universal valabilă. Deși recomandarea de aproximativ doi litri pe zi este frecvent invocată, nivelul optim de hidratare depinde de mai mulți factori, printre care greutatea corporală, vârsta, gradul de activitate fizică, condițiile de mediu și starea generală de sănătate.
Ca regulă orientativă, se poate lua în calcul un aport de aproximativ 30-35 de mililitri de apă pentru fiecare kilogram de greutate corporală. Astfel, o persoană care cântărește 60 de kilograme ar avea nevoie de circa 1,8-2,1 litri de apă pe zi, în timp ce pentru o greutate de 70 de kilograme necesarul poate varia între 2,1 și 2,5 litri. În cazul unei persoane de 80 de kilograme, cantitatea recomandată se situează, în general, între 2,4 și 2,8 litri zilnic.
Aceste valori au însă un caracter orientativ. În perioadele cu temperaturi ridicate, în timpul activităților sportive sau în alte situații care determină pierderi crescute de lichide prin transpirație, necesarul de apă poate crește semnificativ, iar hidratarea trebuie adaptată în funcție de aceste condiții.”, a explicat pentru Digi24.ro Gina Tăujan, psihonutriționist
Cum arată o hidratare corectă și de ce nu trebuie să aștepți să apară senzația de sete
„O hidratare eficientă nu presupune consumul unor cantități mari de apă într-un interval scurt de timp, ci menținerea unui aport constant pe parcursul întregii zile. Organismul funcționează în condiții optime atunci când lichidele sunt consumate treptat și echilibrat, nu sporadic și în exces.
Printre obiceiurile recomandate se numără consumul unui pahar de apă imediat după trezire, hidratarea regulată între mese, precum și acordarea unei atenții sporite aportului de lichide în perioadele petrecute în aer liber sau în zilele cu temperaturi ridicate. De asemenea, senzația accentuată de sete indică deja debutul procesului de deshidratare. Din acest motiv, menținerea unui nivel adecvat de hidratare înainte de apariția acestui semnal reprezintă cea mai eficientă strategie pentru susținerea funcțiilor organismului.”, a mai explicat psihonutriționistul
Nutrienții de care organismul are nevoie în sezonul cald
„În timpul verii, organismul are nevoie de un aport echilibrat de nutrienți care susțin hidratarea, producerea energiei și funcționarea normală a sistemului nervos și cardiovascular. Printre cei mai importanți se numără electroliții, precum sodiul, potasiul și magneziul, care se pierd prin transpirație și contribuie la menținerea echilibrului hidric și a funcției musculare. Vitamina C ajută la protecția celulelor împotriva stresului oxidativ și susține sistemul imunitar, în timp ce vitaminele din complexul B contribuie la reducerea oboselii și la transformarea alimentelor în energie.
De asemenea, calciul este esențial pentru sănătatea oaselor și funcționarea mușchilor, iar vitamina D, deși este obținută prin expunerea la soare, trebuie menținută la niveluri adecvate pentru susținerea organismului.”, a transmis pentru Digi24.ro Cornel Brotac, specialist în medicină regenerativă și recuperare medicală
Ce alimente recomandă medicii în zilele de caniculă
„Sunt recomandate bananele, bogate în potasiu, avocado, care furnizează potasiu și magneziu, nucile și semințele, surse importante de magneziu, precum și iaurtul și chefirul, care conțin electroliți și probiotice benefice pentru organism. Totodată, supele și ciorbele ușoare contribuie la hidratare și la refacerea rezervelor de sodiu și potasiu pierdute prin transpirație.
Fructele și legumele care ajută la hidratare
Fructele și legumele cu un conținut ridicat de apă sunt recomandate în sezonul cald, deoarece contribuie atât la hidratarea organismului, cât și la asigurarea aportului de vitamine și minerale. Pepenele verde, pepenele galben, castraveții, roșiile, căpșunile, portocalele, salata verde și spanacul ajută la menținerea echilibrului hidric și furnizează nutrienți importanți pentru buna funcționare a organismului în perioadele cu temperaturi ridicate.”, a mai precizat Cornel Brotac
Recomandările Ministerului Sănătății pentru zilele de caniculă
Pe lângă măsurile recomandate de specialiști în privința hidratării și alimentației, Ministerul Sănătății îi sfătuiește pe oameni să își adapteze programul zilnic atunci când temperaturile ating valori extreme. Autoritățile atrag atenția că expunerea prelungită la soare și efortul fizic intens pot favoriza apariția problemelor de sănătate, motiv pentru care este indicată limitarea activităților desfășurate în exterior în intervalul cu cele mai ridicate temperaturi.
Ministerul recomandă evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 și 18:00, purtarea hainelor lejere, din fibre naturale și în culori deschise, precum și utilizarea unei pălării cu boruri largi atunci când deplasarea în aer liber nu poate fi evitată.
Editor : C.S.
