Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) solicită Parlamentului adoptarea în regim de urgenţă a unui pachet de măsuri fiscale inspirat din modelul german, care să permită aplicarea TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW şi pentru bateriile de stocare aferente.
Potrivit APCE, iniţiativa legislativă are la bază cadrul legal european introdus prin Directiva (UE) 2022/542, care permite statelor membre să aplice inclusiv cota zero de TVA pentru instalaţiile fotovoltaice. Germania utilizează deja acest mecanism fiscal din 1 ianuarie 2023, cu rezultate concrete în accelerarea investiţiilor private şi dezvoltarea capacităţilor de producţie şi stocare distribuită.
„Seceta severă, nivelul scăzut al Dunării, diminuarea producţiei hidroenergetice, nucleare, vulnerabilităţile sistemului energetic şi presiunea asupra consumului din orele de vârf au demonstrat că România trebuie să accelereze investiţiile în producţia şi stocarea distribuită de energie. În timp ce alte state europene au adoptat măsuri fiscale curajoase cu ani în urmă, România continuă să trateze investiţiile cetăţenilor în independenţa energetică ca pe o sursă de venit bugetar, nu ca pe un obiectiv strategic”, se arată în comunicat.
Dan Pîrşan, preşedintele APCE, a declarat la Digi24 că statul a mers „pe mâna Hidroelectrica”, companie care „câștiga bani enorm” pe piața de echilibrare și astfel bateriile ar fi fost o concurență pentru Hidroelectrica. El spune că s-a întâlnit de mai multe ori cu fostul ministru Sebastian Burduja, dar cu Bogdan Ivan nu a reușit să discute, pentru că acesta nu ar fi răspuns solicitărilor.
„Cheia e stocarea, noi am spus-o de doi ani de zile. Așteptăm din toamnă un program firav, de numai 400 de milioane, care din punctul nostru de vedere e neîndestulător, deoarece suma cea mare s-a dus la Anghel Saligny, apă-canal”, a mai spus el.
APCE va propune în sesiunea parlamentară din toamnă un pachet legislativ care să includă TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW, pentru bateriile de stocare şi componentele esenţiale ale instalaţiei şi pentru persoanele fizice, ONG-uri, unităţi de cult, şcoli, spitale, entităţi publice, IMM-uri eligibile. Totodată, organizaţia susţine eliminarea TVA şi a accizelor pentru energia electrică stocată şi ulterior utilizată din baterii.
Conform calculelor Asociaţiei, aplicarea cotei de TVA 0% ar genera anual: 96.000 de noi sisteme fotovoltaice instalate; 768 MW putere nou instalată; 1,54 GWh capacitate nouă de stocare; 614 milioane euro investiţii private mobilizate.
Asociaţia Prosumatorilor susţine că impactul bugetar brut estimat prin neîncasarea TVA este de aproximativ 129 milioane euro anual, diminuabil prin plata CASS, dividende, impozit pe profit etc. de către firmele instalatoare iar fiecare euro reprezentând TVA neîncasată generează aproximativ 4,8 euro investiţii private, fără ca statul să finanţeze direct aceste investiţii prin programe de subvenţii.
Pe termen mediu şi lung, măsura contribuie, în opinia APCE, la reducerea importurilor de energie; diminuarea consumului din Sistemul Energetic Naţional în orele de vârf; creşterea securităţii energetice; dezvoltarea accelerată a capacităţilor de stocare distribuite; reducerea presiunii asupra reţelelor electrice; diminuarea necesarului de finanţare din programele publice de sprijin.
„Germania a demonstrat încă din 2023 că TVA zero pentru sistemele fotovoltaice şi bateriile de stocare funcţionează. Investiţiile private au crescut, capacităţile distribuite s-au dezvoltat rapid, iar sistemul energetic a devenit mai rezilient. România are astăzi aceeaşi bază legală europeană şi aceeaşi posibilitate. Diferenţa este exclusiv voinţa politică. Vara anului 2026 ne-a arătat cât de vulnerabil poate deveni sistemul energetic naţional atunci când depinde de condiţiile hidrologice şi de importurile de energie. Nu putem aştepta ploaia sau intervenţia providenţei pentru a avea energie sigură. Este momentul ca statul să stimuleze investiţiile cetăţenilor şi ale mediului privat prin politici fiscale moderne, exact aşa cum au făcut deja alte state europene”, a declarat Dan Pîrşan, preşedintele APCE.
APCE consideră că Parlamentul va analiza cu responsabilitate această iniţiativă şi va adopta măsuri fiscale care transformă investiţiile în energie regenerabilă şi stocare într-o prioritate naţională, consolidând securitatea energetică şi competitivitatea economiei româneşti.
Editor : M.I.
