Subsecretarul de stat de la Departamentul de Război al Statelor Unite, Elbridge Colby, a anunțat marți că a avut o întrevedere la Pentagon cu consilierul pentru securitate națională de la Cotroceni, Marius Lazurca, căruia i-a prezentat în avans abordarea SUA privind „Europe Posture Review”. La întrunire a participat și șeful Armatei României, generalul Gheorghiță Vlad.
Întâlnirea de la Pentagon a avut loc la sfârșitul lunii trecute, potrivit anunțului făcut marți de oficialul american pe rețelele sociale.
„Pe 29 iulie, l-am primit pe consilierul pentru securitate națională al României, Marius Lazurca, la Pentagon. I-am prezentat în avans abordarea noastră privind „Europe Posture Review”.
De asemenea, am apreciat abordarea proactivă a României în ceea ce privește repartizarea sarcinilor. Am convenit că a sosit momentul ca aliații să transforme cheltuielile de apărare în capacități reale de luptă, în cadrul NATO 3.0”, a scris Elbridge Colby marți într-un mesaj pe rețeaua X.
Potrivit fotografiilor postate, la întâlnirea de la Pentagon a participat și șeful Armatei, generalul cu patru stele Gheorghiță Vlad.
Marius Lazurca anunțase pe 27 iulie că va merge împreună cu gen. Gheorghiță Vlad în Statele Unite, unde urmau să discute cu membri ai administrației Trump și ai Congresului SUA despre incidentele cu drone rusești în spațiul aerian al României și despre securitatea la Marea Neagră.
„Președintele Dan ne-a trimis pe mine și pe șeful Apărării (gen. Gheorghiță Vlad – n.r.) la Washington DC pentru a ne întâlni cu Administrația Trump și cu liderii Congresului pentru a promova alinierea noastră în domeniul securității la Marea Neagră”, scria Marius Lazurca pe X.
