Administrația președintelui Donald Trump pregătește o interdicție privind importul în Statele Unite al noilor componente chinezești destinate centrelor de date, potrivit unor surse citate de Reuters. Măsura are ca scop protejarea infrastructurii critice care susține dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale și limitarea riscurilor de securitate asociate tehnologiei provenite din China.
Administrația Trump lucrează la o interdicție privind importurile în SUA ale noilor modele de transceivere optice fabricate în China, au declarat pentru Reuters patru surse familiarizate cu subiectul.
Măsura este pregătită de Comisia Federală pentru Comunicații (FCC), instituția care reglementează sectorul telecomunicațiilor din Statele Unite, și ar putea fi publicată până la sfârșitul acestui an, urmând să intre imediat în vigoare.
Transceiverele optice sunt componente esențiale în centrele de date, deoarece permit transmiterea informațiilor prin cabluri de fibră optică la viteze foarte mari. Aceste centre găzduiesc infrastructura necesară pentru antrenarea și funcționarea modelelor de inteligență artificială.
Potrivit surselor Reuters, scopul interdicției este prevenirea unor riscuri precum furtul de date, instalarea de programe malware sau perturbarea funcționării infrastructurii critice americane.
Sursele au precizat însă că FCC ar putea modifica sau chiar renunța la această măsură înainte de adoptarea ei.
Beijingul avertizează că va răspunde
Casa Albă și FCC nu au comentat informațiile apărute. În schimb, Ambasada Chinei la Washington a transmis că Beijingul cere Statelor Unite să „ia în considerare vocile obiective și raționale ale comunităților de afaceri din ambele țări” și să înceteze „denigrarea companiilor chineze și amenințarea acestora cu sancțiuni”.
Reprezentanții ambasadei au avertizat că „China va lua toate măsurile necesare ca răspuns la orice acțiune care îi aduce prejudicii semnificative intereselor sale”.
Potrivit experților citați de Reuters, autoritățile americane încearcă să evite repetarea situației create de echipamentele Huawei, care au fost integrate ani la rând în infrastructura telecom din SUA, iar eliminarea lor s-a dovedit dificilă și costisitoare.
„Transceiverele reprezintă cu siguranță un risc. Pe măsură ce extinderea centrelor de date se intensifică, trebuie să te asiguri că lanțul de aprovizionare este securizat încă de la început”, a declarat Divyansh Kaushik, expert în politici privind inteligența artificială la Beacon Global Strategies.
Companiile chineze ar putea pierde cea mai mare piață externă
Una dintre firmele cel mai puternic afectate de eventualele restricții ar fi Zhongji Innolight, unul dintre cei mai mari producători mondiali de transceivere optice.
Compania a fost inclusă în iunie pe lista Pentagonului cu firme considerate a avea legături cu armata chineză. Innolight nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informațiile.
Potrivit Counterpoint Research, compania deține aproximativ 27% din piața mondială a transceiverelor pentru centrele de date, iar aproape 90% din veniturile sale provin din afara Chinei.
Interdicția ar putea avea însă și efecte asupra companiilor americane de cloud, inclusiv Amazon Web Services (AWS), care ar putea fi nevoite să se orienteze către furnizori precum Coherent și Lumentum. Potrivit unui raport al Fundației pentru Inovație Americană, aceste companii produc tehnologii similare, însă nu au în prezent capacitatea de producție necesară pentru a înlocui rapid furnizorii chinezi.
Reuters amintește că FCC a impus în ultimii ani restricții similare pentru drone, routere, roboți și invertoare fabricate în China, pe fondul preocupărilor privind securitatea națională.
Deși, în urma detensionării conflictului comercial dintre Washington și Beijing, Departamentul Comerțului suspendase anterior unele restricții la importurile de tehnologie chineză, FCC a continuat să promoveze măsuri de limitare a accesului echipamentelor considerate un risc pentru infrastructura critică a Statelor Unite.
Editor : C.A.
