NASA crede că treapta superioară a unei rachete SpaceX s-a prăbușit pe Lună miercuri dimineață, conform calculelor făcute de astronomi. Coliziunea, care se presupune că a lăsat în urmă un crater lunar, este considerată o oportunitate valoroasă pentru cercetare, dar scoate în evidență și pericolele deșeurilor spațiale, relatează BBC.
Presupunând că tot combustibilul a fost consumat, se estimează că treapta de rachetă cântăreşte aproximativ 4.000 de kilograme. Astronomii estimează că prăbușirea a avut loc în această dimineață, în emisfera nordică a Lunii, în apropierea craterului Einstein, cu o viteză de aproximativ 8.690 de kilometri pe oră.
„Nu există niciun pericol pentru Pământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al NASA, Jimi Russell, într-un comunicat.
„NASA va continua să urmărească racheta-purtătoare în scopuri de instruire, precum şi să observe ulterior locul impactului în scopuri ştiinţifice”, a adăugat acesta.
Niciuna dintre navele spațiale care orbitează Luna nu a reușit să surprindă coliziunea în timp real, așa că prima sarcină a oamenilor de știință este pur și simplu să compare imaginile de dinainte și de după ale suprafeței pentru a identifica noul crater, un proces care în sine necesită timp de planificare și execuție.
Sonda spațială sud-coreeană Danuri a avut cele mai mari șanse de a surprinde ceva aproape în timp real, trecând în apropierea locului impactului cu puțin timp înainte, dar echipa sa a declarat că orice înregistrare va fi publicată doar după finalizarea analizei de către institutele de cercetare, fără a se stabili o dată fixă.
Sona spațială Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA va fi poziționată pentru a fotografia locul în următoarele zile.
Telescoapele terestre din America au avut cele mai bune șanse de a surprinde coliziunea, dar confirmarea datelor și curățarea imaginilor durează câteva ore sau chiar zile, deoarece oamenii de știință verifică acuratețea datelor.
Dr. Matt Bothwell, astronom la Universitatea din Cambridge, spune că această coliziune este un „mic experiment ingenios pe Lună”, dar avertizează că spațiul devine din ce în ce mai aglomerat cu deșeuri spațiale.
„Ar putea fi, în câteva decenii, dificil să trecem de orbita Pământului, deoarece spațiul este atât de aglomerat. Se numesc deșeuri spațiale și ar trebui să ne facem griji în privința lor”, spune el.
Racheta Falcon 9 a decolat în ianuarie anul trecut, transportând două module de aterizare lunare. Racheta-purtătoare s-a întors pe Pământ, dar treapta superioară a rămas în spaţiu pentru a propulsa modulele de aterizare mai departe.
În general, pentru astfel de „misiuni de mare energie”, SpaceX efectuează o manevră pentru a se asigura că a doua treaptă „este în siguranţă, conform normelor şi reglementărilor aplicabile”, a declarat Julianna Scheiman, directoarea programelor ştiinţifice şi Dragon ale NASA la SpaceX, în cadrul unei conferinţe de presă de luni, potrivit News.ro.
„Am făcut asta”, a continuat ea, dar „ceea ce s-a întâmplat este, în esenţă, o combinaţie între activitatea solară şi forţele gravitaţionale care au plasat-o pe o traiectorie către Lună”.
La fel ca mulţi oameni de ştiinţă, Scheiman a adăugat: „Şi eu sunt foarte entuziasmată să asist la această observaţie”.
„Acest eveniment oferă o oportunitate de a testa un proces de localizare a impacturilor pe suprafaţa lunară pentru viitoare experimente seismice, de a investiga dinamica prafului şi a norului de particule rezultate din evenimentele de impact pe Lună şi de a lua în considerare riscurile generate de impacturile cu deşeuri spaţiale artificiale”, a scris o echipă de cercetare de la Laboratorul Naţional Los Alamos din New Mexico, într-un articol publicat înaintea impactului.
NASA speră să stabilească în curând o prezenţă umană susţinută pe Lună, ceea ce face esenţială o mai bună înţelegere a deşeurilor spaţiale aflate pe orbita lunară.
Luna este supusă în mod obişnuit la impacturi cu deşeuri spaţiale, inclusiv meteoroizi. Coliziunile artificiale sunt mai puţin frecvente.
În anii 1970, agenţia spaţială americană a efectuat coliziuni deliberate în cadrul programului Apollo pentru a colecta date seismice.
Editor : M.B.
