Vicepremierul Oana Gheorghiu a criticat dur, în direct la Digi24, opoziția PSD față de legea salarizării și susține că partidul ar trece „linii roșii” din interese politice. În același timp, oficialul spune că alegerile anticipate ar putea deveni ultima soluție dacă actualul Parlament nu va reuși să formeze și să voteze un nou Guvern.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a atacat poziția PSD față de legea salarizării și acuză partidul că transformă negocierile politice într-un conflict care depășește limitele normale. Gheorghiu susține că proiectul de lege urmărește să introducă principii unitare în sistemul de salarizare și afirmă că angajații nu vor pierde venituri.
„Legea asta vine să traseze o coloană vertebrală, astfel încât toată lumea, la muncă egală, să primească un salariu egal și, evident, se acordă niște sporuri în acele meserii care sunt mai complicate. Nu există reducere de venituri. (…) Nimeni nu va pierde niciun ban”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a ironizat protestele sindicatelor față de proiect, susținând că situația este neobișnuită.
„Este pentru prima oară în istorie când sindicatele fac proteste pentru că li se vor mări salariile. Pentru mine este de neînțeles”, a spus ea.
Gheorghiu acuză PSD de „bullying”
Întrebată despre opoziția PSD față de legea salarizării și față de alte măsuri legislative, Oana Gheorghiu a avut o reacție dură: „Se comportă precum copiii din curtea școlii care fac bullying. Eu asta este o percepție pe care o am”.
Ea susține că PSD ar folosi anumite decizii politice pentru a-și atinge obiectivele în relația cu alți politicieni.
„Poți să faci politică, să joci politic anumite lucruri, dar sunt linii roșii pe care n-ar trebui să le treci pentru că ai tu un interes sau vrei tu să scapi de Dominic Fritz sau vrei să-i plătești lui Ilie Bolojan nu știu ce polițe”, a declarat Gheorghiu.
Vicepremierul consideră că disputele politice nu ar trebui să afecteze decizii pe care le consideră importante pentru funcționarea statului și pentru economie.
Legea salarizării ar putea ajunge în Parlament săptămâna viitoare
Oana Gheorghiu spune că proiectul de lege ar putea fi dezbătut în Parlament săptămâna viitoare. „Înțeleg că săptămâna viitoare e posibil ca Parlamentul să se reunească din nou și să supună dezbaterii această lege”, a declarat ea.
Vicepremierul a argumentat că adoptarea actului normativ este importantă și pentru România, inclusiv din perspectiva fondurilor europene.
„Pierdem foarte mulți bani, iar în calculul deficitului pe anul acesta, reducerea deficitului, s-a ținut cont și de acești bani pe care îi aducem de la Uniunea Europeană. Deci avem nevoie absolută de acești bani”, a explicat Gheorghiu.
În ceea ce privește criza politică, Oana Gheorghiu afirmă că alegerile anticipate ar putea deveni o opțiune dacă actualul Parlament nu va reuși să voteze un nou Guvern. „Dacă actualul Parlament nu va fi în măsură să voteze un Guvern, probabil că asta este ultima soluție”, a spus vicepremierul.
Gheorghiu a criticat din nou decizia celor care au contribuit la căderea Guvernului și i-a acuzat că nu au evaluat consecințele politice ale gestului.
„Cine a dat acest Guvern jos s-a jucat cu focul fără să se întrebe ce se întâmplă mai departe și ar trebui să fie puțin mai responsabil și să simtă această răspundere”, a afirmat ea.
Întrebată dacă o variantă de guvernare asumată de Sorin Grindeanu și PSD, inclusiv un Guvern minoritar, ar putea reprezenta o soluție, Gheorghiu a spus că această variantă este discutată în spațiul public.
Editor : C.A.
