Un incendiu urmat de mai multe explozii a izbucnit luni la o unitate militară de producție și depozitare din apropierea satului Belița, în municipiul Triavna, centrul Bulgariei. Aproximativ 300 de muncitori aflați în incintă au fost evacuați, iar autoritățile au instituit măsuri de precauție și pentru localitățile din apropiere. Nu au fost raportate victime sau persoane rănite, scrie Novinite.com.
Incidentul a început în jurul orei locale 10:00, când un camion care transporta combustibil a luat foc în timp ce alimenta rezervoarele unității. Primele informații indică faptul că incendiul a provocat explozii în unele dintre depozitele în care era păstrată muniție.
Autoritățile bulgare consideră, la acest moment, că este vorba cel mai probabil despre un accident, și nu despre un act de sabotaj. Cauzele exacte ale incidentului urmează însă să fie stabilite în urma anchetei.
Guvernatoarea regiunii, Kristina Sidorova, a anunțat că toți cei aproximativ 300 de angajați aflați la fața locului au fost evacuați și că nu există informații despre victime.
Ministrul de Interne, Ivan Demerdjiev, a declarat că evacuarea localităților din apropiere reprezintă o măsură de precauție, în condițiile în care în zonă se află materiale explozive.
„Cel mai important este că nimeni nu a fost ucis sau rănit”, a transmis și primarul orașului Triavna, Dencho Minev.
Autoritățile au recomandat locuitorilor din satele din apropiere să rămână în case din cauza fumului și să evite expunerea în aer liber. Drumul de la ieșirea spre satul Armiankovți a fost închis, iar zona a fost izolată.
Exploziile au declanșat și un incendiu de pădure
Incendiile provocate de explozii s-au extins și în zonele împădurite din apropiere. Focul s-a răspândit pe o distanță de aproximativ trei kilometri față de fabrică.
Cinci echipaje de pompieri și unități de jandarmerie au fost trimise la fața locului, alături de unitatea de voluntari a municipalității Triavna. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului din unitate și pentru limitarea extinderii focului în pădure.
Minev a precizat că, potrivit informațiilor furnizate de conducerea companiei, în depozitul afectat nu se aflau materiale care să prezinte un pericol toxic pentru populație. Nu există, de asemenea, indicii privind un risc de radiații sau o contaminare toxică serioasă în urma incidentului.
Autoritățile au trimis în zonă stații mobile pentru monitorizarea calității aerului, pentru a determina ce particule au fost eliberate în atmosferă în urma incendiului.
O stație mobilă urma să fie adusă dinspre Plovdiv și instalată la Primăria Plachkovți. Măsura a fost luată pentru evaluarea eventualelor efecte ale fumului asupra populației.
Premierul și ministrul de Interne au fost informați cu privire la incident, iar autoritățile au început verificările pentru stabilirea cauzelor exacte.
Autoritățile așteaptă cel puțin 24 de ore înainte de a declara zona sigură
Intervenția pompierilor este complicată de existența muniției și a altor materiale explozive. Potrivit primarului din Triavna, protocolul impune o perioadă de așteptare de cel puțin 24 de ore pentru a se stabili dacă mai există riscul unor explozii.
„Din cauza fumului și a poluării aerului, îndemnăm oamenii să țină ferestrele caselor închise, să folosească măști de protecție și să evite ieșirile în aer liber”, a transmis primarul.
În aceste condiții, incendiul de pădure izbucnit în urma exploziilor reprezintă în prezent una dintre principalele probleme pentru echipele de intervenție.
Unitatea din Belița este exploatată de compania privată bulgară de apărare EMCO, deținută de omul de afaceri Emilian Ghebrev.
Documentele oficiale clasifică amplasamentul drept o unitate industrială cu potențial ridicat de risc, având în vedere activitățile de producție și asamblare a muniției, lucrul cu explozivi și repararea armelor.
Unitatea se află sub un regim special de reglementare din 2009, când a primit autorizație în baza legislației aplicabile întreprinderilor cu potențial ridicat de risc. Documentele publice nu precizează însă anul exact în care a fost construit complexul de producție din Belița.
Incidentul de luni nu este primul incident produs la o unitate EMCO. În 2023, o explozie a avut loc la o altă fabrică a companiei, în Karnobat, unde era depozitată muniție care urma să fie trimisă în Ucraina. Cu un an înainte, la aceeași fabrică fusese raportat un incendiu.
Emilian Ghebrev a fost, de asemenea, victima unei tentative de otrăvire în 2015, în cazul în care autoritățile bulgare au indicat ulterior implicarea unor agenți ruși. În 2014, un depozit din Cehia în care se afla muniție asociată companiei sale a fost distrus într-o explozie, incident atribuit ulterior de autoritățile cehe serviciului rus de informații militare GRU.
Editor : Ana Petrescu
