Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a catalogat criza energetică drept o „criză de penibilitate”, făcând referire totodată şi la implicarea ministrului Apărării, Radu Miruţă, în scufundarea barjelor de pe Dunăre.
Fostul premier social-democrat a precizat că scufundarea barjelor nu a produs efectele scontate şi s-a arătat în acord cu declaraţiile recente ale fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, care a criticat soluţia tehnică aplicată pe Dunăre.
„Mi se pare de o penibilitate ieşită din comun. Parcă am mai trăit filmul ăsta şi prin pandemie. Aia cu barjele mi-a plăcut cel mai mult. În fiecare seară mi-a venit să scriu cum stătea un ministru, ministru al Apărării într-o ţară membră NATO, să se uite prin binoclu cum se dinamitează o stâncă. Oameni buni, cu natura nu te pui şi lucrul s-a dovedit. Acum am scufundat nu ştiu câte barje, nu s-a întâmplat nimic, fiindcă normal că s-au schimbat curenţii, era logic. Am văzut că preşedintele Băsescu de această dată, mai aşa, mai cu milă, i-a ‘accidentat’. Pentru prima oară în viaţa mea sunt de acord cu dânsul. Să vedeţi cât o să ne coste să scoatem barjele de acolo”, a declarat marţi, după şedinţa CJ, preşedintele instituţiei, Marcel Ciolacu.
Întrebat despre criza energetică, Marcel Ciolacu a subliniat că este vorba despre „o criză de penibilitate”.
„Noi economisim de fel. Eu acasă. E o criză de penibilitate, asta este. Am ajuns să vindem energia pe negativ, să o stocheze investitorii bulgari, să ne-o vândă de zece ori mai scump şi să facă profituri de vreo 6 milioane pe zi. Au o afacere bună”, a mai precizat fostul premier.
La sfârşitul lunii iulie, a fost declarată stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică.
Editor : Sebastian Eduard
